Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Radu Mazăre, 9 ani de ÎNCHISOARE cu EXECUTARE

Published

on

Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, a fost condamnat joi, 7 Februarie a.c. de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție la 9 ani de închisoare cu executare in dosarul retrocedărilor. 

Decizia este definitivă. 

Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare şi la pedeapsa complementară de interzicere a exercitării unor drepturi pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, pentru abuz în serviciu, în formă continuată. De fapt el a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru abuz în serviciu şi la 6 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în uema contopirii pedepselor fiind stabilită o pedepsă de 7 ani de detenţie, căreia i s-a adăugat un sport de doi ani.

Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2002 – iulie 2005, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, au soluţionat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietăţii asupra unor mari suprafeţe de teren la care nu aveau dreptul.

Advertisement
usr

Suspendare la prima instanță și prejudiciu de 114 milioane euro

Mazăre a primit în prima instanţă o condamnare de patru ani de închisoare cu suspendare.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, în luna iulie 2017, condamnarea fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, la patru ani de închisoare cu suspendare, iar fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. În acest dosar, omul de afaceri Cristian Borcea, fost acţionar al clubului Dinamo, a fost achitat iniţial. De altfel, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis achitarea în cazul a 26 de inculpaţi în acest dosar.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti nu au dispus despăgubiri civile în acest caz, deşi prejudiciul era de 114 milioane de euro, potrivit DNA.

Fostul primar Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane, între care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Advertisement
usr

Prejudiciul în această cauză a fost estimat de DNA la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.

Proces vechi de 11 ani

Pe 28 octombrie 2008, Radu Mazăre a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Alături de Radu Mazăre au fost trimişi în judecată mai mulţi membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din Primăria Constanţa, printre care: Nicuşor Constantinescu – fost preşedinte al CJ Constanţa şi fost consilier municipal; şeful Direcţiei Administraţie Publică – Constantin Racu; şeful Direcţiei Patrimoniu – Daniela Ramona Dospinescu; şeful Direcţiei Tehnic-Investiţii – Ion Marica; fostul consilier municipal Dan Miron şi consilierii juridici Cristian Tălpău, Nora Alina Chircă şi Bogdan Ghiţulescu. Aceştia sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată, şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

Celelalte persoane trimise în judecată sunt funcţionari din Primăria Constanţa, funcţionari în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, mandatari, notari publici, moştenitori ai persoanelor îndreptăţite, cesionari cumpărători de drepturi succesorale (printre care şi Cristian Borcea şi Dragoş Săvulescu, foşti acţionari ai echipei de fotbal Dinamo Bucureşti), interpuşi cumpărători de terenuri şi un evaluator agreat de Primăria Constanţa, acuzaţi de procurori de săvârşirea de infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie sau de complicitate ori instigare la aceste infracţiuni.

Advertisement
usr

În acest dosar a fost trimis în judecată şi notarul Jean Aurel Andrei, soţul preşedintei Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei.

Urmăriți în clipul de mai jos una din cele mai elocvente expuneri referitoare la Dosarul Retrocedărilor, realizată la Dobrogea TV cu aportul Ordinea.Ro:

Iată minuta sentinței definitive pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe 7 februarie 2019, așa cum a fost publicată pe portalul instanței:

Respinge excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 854 din 15 mai 2001 a primarului Municipiului Constanţa invocată de inculpatul Miron Dan. Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie – Direcţia Naţională Anticorup?ie, partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială – Oraşul Năvodari, inculpaţii Giurgiucanu Georgică, Chircă Nora Alina, Rusu Gra?iela, Radu Gabriela, Călătoru Luminiţa şi Cealera Claudia şi de petenta S.C. Pomacost S.A. împotriva sentinţei penale nr. 148/F din 10 iulie 2017, pronun?ată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, în dosarul nr. 6536/2/2008. Extinde efectele apelurilor declarate de inculpatele Rusu Gra?iela, Radu Gabriela, Călătoru Luminiţa şi Cealera Claudia şi în privinţa inculpatei Stanciu Silvia. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând: 1. În baza art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C.pen. cu referire la art. 309 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. ?i art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Mazăre Radu ?tefan la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. A, B1, B2, C, D, E şi F – Rechizitoriu). În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. În baza art. 367 alin. (2) C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 67 alin. (2) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen. În baza art. 38 C.pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen. şi art. 45 alin. (2) C.pen., aplică pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 ani închisoare, inculpatul Mazăre Radu ?tefan urmând să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Mazăre Radu ?tefan pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. ?i art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. 2. În baza art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C.pen. cu referire la art. 309 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. ?i art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. A, B2, C, D şi E – Rechizitoriu). În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. În baza art. 367 alin. (2) C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 67 alin. (2) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen. În baza art. 38 C.pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen. şi art. 45 alin. (2) C.pen., aplică pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an închisoare, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. ?i art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. 3. În baza art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C.pen. cu referire la art. 309 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. ?i art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Racu Constantin la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. A, B1, B2, C, D ?i E – Rechizitoriu). În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. În baza art. 367 alin. (2) C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 67 alin. (2) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen. În baza art. 38 C.pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen. şi art. 45 alin. (2) C.pen., aplică pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1 şi 4 luni închisoare, inculpatul Racu Constantin urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 10 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Racu Constantin pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. ?i art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. 4. În baza art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C.pen. cu referire la art. 309 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. ?i art. 5 C.pen., condamnă pe inculpata Dospinescu Daniela Ramona la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. A, B1, B2, C, D, E şi F – Rechizitoriu). În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C.pen interzice inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. În baza art. 367 alin. (2) C.pen cu aplicarea art. 5 C.pen., condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 67 alin. (2) C.pen interzice inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen. În baza art. 38 C.pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen. şi art. 45 alin. (2) C.pen., aplică pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an şi 6 luni închisoare, inculpata Dospinescu Daniela Ramona urmând să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpata Dospinescu Daniela Ramona pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. ?i art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. 5. În baza art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C.pen. cu referire la art. 309 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. ?i art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Marica Ion la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (pct. A, B1, B2, C, D ?i E – Rechizitoriu). În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. În baza art. 367 alin. (2) C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 67 alin. (2) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen. În baza art. 38 C.pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen. şi art. 45 alin. (2) C.pen., aplică pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an închisoare, inculpatul Marica Ion urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. Face aplicarea art. 65 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C.pen. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Marica Ion pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. ?i art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. 6. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 13/2 din Legea 78/2000 raportat la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 13/2 din Legea 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Talpău Cristian. În baza art. 13/2 din Legea 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Talpău Cristian la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. B2, C, D ?i E – Rechizitoriu). În baza art. 65 C.pen. (1969) interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969), pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969) şi art. 35 alin. (1) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Talpău Cristian urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Talpău Cristian pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) ?i art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. 7. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 13/2 din Legea 78/2000 raportat la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 13/2 din Legea 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatei Chircă Nora Alina. În baza art. 13/2 din Legea 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpata Chircă Nora Alina la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. E – Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpata Chircă Nora Alina urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 86/1 C.pen. (1969) şi art. 86/2 C.pen. (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 4 ani. În baza art. 86/3 C.pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpata se va supune următoarelor măsurilor de supraveghere: a). să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, conform programului stabilit de acesta; b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă. În baza art. 86/4 C.pen. (1969) atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpata Chircă Nora Alina pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) ?i art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. 8. În baza art. 248 C.pen. (1969) raportat la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Miron Dan la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. A ?i B1 – Rechizitoriu). În temeiul art. 65 C.pen. (1969) interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969), pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969) şi art. 35 alin. (1) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Miron Dan urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 86/1 C.pen. (1969) şi art. 862 C.pen. (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 5 ani. În baza art. 86/3 C.pen. (1969) pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsurilor de supraveghere: a). să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, conform programului stabilit de acesta; b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 86/4 C.pen. (1969) atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Miron Dan pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) ?i art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. 9. În baza art. 248 C.pen. (1969) raportat la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Ghi?ulescu Bogdan la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. A, B1, B2, C ?i D – Rechizitoriu). În baza art. 65 C.pen. (1969) interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969), pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969) şi art. 35 alin. (1) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Ghitulescu Bogdan urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Ghi?ulescu Bogdan pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) ?i art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. 10. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea 78/2000 cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) şi de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 289 C.pen. (1969) în infracţiunile prevăzute de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 289 C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Tudorache Răsvan Mircea. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Tudorache Răsvan Mircea la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. A – Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Tudorache Răsvan Mircea urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 86/1 C.pen. (1969) şi art. 86/2 C.pen. (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 4 ani. În baza art. 86/3 C.pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsurilor de supraveghere: a). să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, conform programului stabilit de acesta; b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 86/4 C.pen. (1969) atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Tudorache Răsvan Mircea pentru complicitate la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 289 C.pen. (1969) ?i art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. 11. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatei Barbu Paraschiva. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpata Barbu Paraschiva la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (pct. A Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpata Barbu Paraschiva urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 86/1 C.pen. (1969) şi art. 86/2 C.pen. (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 5 ani. În baza art. 86/3 C.pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpata se va supune următoarelor măsurilor de supraveghere: a). să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, conform programului stabilit de acesta; b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă. În baza art. 86/4 C.pen. (1969) atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. 12. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Nejloveanu Niculae. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Nejloveanu Niculae la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. B2 – Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Nejloveanu Niculae urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 86/1 C.pen. (1969) şi art. 86/2 C.pen. (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 4 ani. În baza art. 86/3 C.pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsurilor de supraveghere: a). să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, conform programului stabilit de acesta; b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 86/4 C.pen. (1969) atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. 13. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Ceacîreanu Mihai Sergiu. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Ceacîreanu Mihai Sergiu la pedeapsa 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (numai pentru faptele de la pct. E – Rechizitoriu, ca urmare a înlăturării actul material de la pct. B2). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Ceacîreanu Mihai Sergiu urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 86/1 C.pen. (1969) şi art. 86/2 C.pen. (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 7 ani. În baza art. 86/3 C.pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsurilor de supraveghere: a). să se prezinte lunar la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ploieşti, conform programului stabilit de acesta; b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 86/4 C.pen. (1969) atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. 14. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Sandu Bogdan Gabriel. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Sandu Bogdan Gabriel la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (pct. C – Rechizitoriu). În baza art. 65 C.pen. (1969) interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969), pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969) şi art. 35 alin. (1) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Sandu Gabriel Bogdan urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). 15. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Ene Daniel. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Ene Daniel la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. C – Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Ene Daniel urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 86/1 C.pen. (1969) şi art. 86/2 C.pen. (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 7 ani. În baza art. 86/3 C.pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsurilor de supraveghere: a). să se prezinte lunar la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, conform programului stabilit de acesta; b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 86/4 C.pen. (1969) atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. 16. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 26 C.pen. (1969) cu referire la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi de art. 26 C.pen. (1969) cu referire la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunile prevăzute de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 26 C.pen. (1969) cu referire la art. 248 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Giurgiucanu Georgică. În baza art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 26 C.pen. (1969) cu referire la art. 248 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Giurgiucanu Georgică la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru instigare la complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D – Rechizitoriu). În baza art. 65 C.pen. (1969) interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. condamnă pe acelaşi inculpatul la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D – Rechizitoriu). În baza art. 65 C.pen. (1969) interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969) şi art. 35 alin. (3) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Giurgiucanu Georgică urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen. încetează procesul penal faţă de inculpatul Giurgiucanu Georgică pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 246 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art.26 C.pen. (1969), cu referire la art. 246 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; instigare la complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 26 C.pen. (1969) cu referire la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) ?i art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti cu privire la infracţiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), reţinută în sarcina inculpatului Giurgiucanu Georgică. 17. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 26 C.pen. (1969) cu referire la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Săvulescu Emil Dragoş. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Săvulescu Emil Dragoş la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D – Rechizitoriu). În baza art. 65 C.pen. (1969) interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969) şi art. 35 alin. (1) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Săvulescu Emil Dragoş urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Săvulescu Emil Dragoş pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 246 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen.; instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 26 C.pen. (1969), cu referire la art. 246 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; instigare la complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 26 C.pen. (1969) cu referire la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. 18. În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Andrei Aurel Jean la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (pct. D – Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 81 C.pen. (1969) şi art. 82 C.pen. (1969) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Andrei Aurel Jean pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C.pen. (1969) raportat la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.; fals intelectual, prevăzută de art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen. şi uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. 19. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 26 C.pen. (1969) cu referire la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatei Budei Cristina. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpata Budei Cristina la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D – Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpata Budei Cristina urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 81 C.pen. (1969) şi art. 82 C.pen. (1969) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpata Budei Cristina pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. 20. În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul Pană Viorel la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (pct. D – Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 81 C.pen. (1969) şi art. 82 C.pen. (1969) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Pană Viorel pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 246 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen. (1969); complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen. (1969) şi uz de fals, prevăzută de art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. 21. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 26 C.pen. (1969) cu referire la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Camboianu Mihai. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Camboianu Mihai la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D – Rechizitoriu). În baza art. 65 C.pen. (1969) interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969) şi art. 35 alin. (1) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Camboianu Mihai urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). 22. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 26 C.pen. (1969) cu referire la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Ionescu Valentin Gheorghe. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul Ionescu Valentin Gheorghe la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D – Rechizitoriu). În baza art. 65 C.pen. (1969) interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969) şi art. 35 alin. (1) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Ionescu Valentin Gheorghe urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). 23. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 26 C.pen. (1969) cu referire la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Borcea Cristian. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul Borcea Cristian la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (pct. D – Rechizitoriu). În baza art. 65 C.pen. (1969) interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969) şi art. 35 alin. (1) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Borcea Cristian urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). 24. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatei Darie Ruxandra Lumini?a. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpata Darie Ruxandra Lumini?a la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D – Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpata Darie Ruxandra Lumini?a urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 81 C.pen. (1969) şi art. 82 C.pen. (1969) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpata Darie Ruxandra Lumini?a pentru infracţiunile de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. şi uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. 25. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Pu?ca?i Marius. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul Puscasi Marius la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. E – Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe aceeaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul Puscasi Marius urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Pu?ca?i Marius pentru complicitate la fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 290 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. 26. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatei Pu?ca?i Carmen. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C.pen. (1969) şi art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpata Pu?ca?i Carmen la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. E – Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969) ?i art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpata Puscasi Carmen urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 86/1 C.pen. (1969) şi art. 86/2 C.pen. (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 5 ani. În baza art. 86/3 C.pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpata se va supune următoarelor măsurilor de supraveghere: a). să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, conform programului stabilit de acesta; b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă. În baza art. 86/4 C.pen. (1969) atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpata Pu?ca?i Carmen pentru complicitate la fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 C.pen. (1969) raportat la art. 290 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. 27. În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpatul Sozanski Andrei pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (pct. F – Rechizitoriu). 28. În baza art. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatei Rusu Gratiela. În baza art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpata Rusu Gratiela la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. F – Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. d) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată. În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpata Rusu Gra?iela urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 81 C.pen. (1969) şi art. 82 C.pen. (1969) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 396 alin. (5) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., achită pe inculpata Rusu Grațiela pentru infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969). În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpata Rusu Gra?iela pentru infracţiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. 29. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatei Radu Sanda Gabriela. În baza art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpata Radu Sanda Gabriela la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. F – Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. d) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată. În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpata Radu Sanda Gabriela urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 81 C.pen. (1969) şi art. 82 C.pen. (1969) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 396 alin. (5) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., achită pe inculpata Radu Sanda Gabriela pentru infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969). În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpata Radu Sanda Gabriela pentru infracţiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. 30. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatei Cealera Claudia. În baza art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. condamnă pe inculpata Cealera Claudia la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. F – Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. d) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată. În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpata Cealera Claudia urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 81 C.pen. (1969) şi art. 82 C.pen. (1969) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 396 alin. (5) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., achită pe inculpata Cealera Claudia pentru infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969). În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpata Cealera Claudia pentru infracţiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen.. 31. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatei Călătoru Luminiţa. În baza art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpata Călătoru Luminiţa la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. F – Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. d) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată. În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpata Călătoru Luminiţa urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 81 C.pen. (1969) şi art. 82 C.pen. (1969) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 396 alin. (5) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., achită pe inculpata Călătoru Luminiţa pentru infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969). În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpata Călătoru Luminiţa pentru infracţiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. 32. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatei Stanciu Silvia. În baza art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. condamnă pe inculpata Stanciu Silvia la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. F – Rechizitoriu). Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), art. 74 alin. (2) C.pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. d) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată. În baza art. 33 lit. a) C.pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. (1969), contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpata Stanciu Silvia urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 81 C.pen. (1969) şi art. 82 C.pen. (1969) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1969), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 396 alin. (5) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., achită pe inculpata Stanciu Silvia pentru infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969). În baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., încetează procesul penal faţă de inculpata Stanciu Silvia pentru infracţiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen. 33. În baza art. 386 alin. (1) C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), în privinţa inculpatului Dima Alin Horaţiu. În baza art. 26 C.pen. (1969) raportat la art. 248 C.pen. (1969) cu referire la art. 248/1 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Dima Alin Horaţiu la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (pct. A, B1, B2, C, D – Rechizitoriu). În baza art. 65 C.pen. (1969) interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a, b) şi c) C.pen. (1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71 C.pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a, b) şi c) C.pen. (1969). În baza art. 323 alin. (1) ?i (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions