În cursul zilei de 08.02.2019, în intervalul orar 14.00-22.00, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală Constanța au organizat și desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a fenomenelor antisociale din segmentul stradal, în care 16 polițiști locali organizați în echipe mixte au monitorizat intens următoarele zone de interes public, piețe și cartiere din municipiul Constanța: Peninsulă, Griviței, Casa de Cultură, Gara, Centru, Parc Oleg Danovski, Parc Arheologic, Tomis I și Tomis II, ICIL, Sala Sporturilor, Capitol, Spitalul Militar, Spitalul Clinic Județean de Urgentă, Parc Gara, Tronsonul străzilor Atelierelor, Avram Iancu, Olteniei, Mihai Viteazul, Stefan Mihăileanu, Cuza Vodă, Traian, Ferdinand, Constantin Brătescu, Vasile Alexandri, I.G Duca,1 Decembrie, Alexandru Lăpușneanu,Theodor Burada, I.C Brătianu, Tronsonul străzilor Unirii, Ion Rațiu, Nicolae Iorga, Primăverii, Mircea cel Bătrân, Bulevardul Mamaia etc.
În cadrul acestei acțiuni au fost aplicate 25 amenzi contravenționale în valoare de 5.635 lei. Dintre acestea, 3 abateri au fost constatate pentru încălcarea Codului Rutier, 8 abateri pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, 6 abateri pentru nerespectarea normelor de curățenie în orașul Constanta și 8 sancțiuni pentru fumat în spațiu public închis de tip spital.
Au fost legitimate 38 de persoane și au fost conduse la sediul unității de poliție locală pentru stabilirea identității 3 persoane.

Totalul sancțiunilor contravenționale aplicate în cursul zilei de vineri, 8 februarie, a fost de 175 amenzi, iar valoarea acestora s-a ridicat la suma 36.105 lei. Acțiuni similare se vor derula zilnic, în scopul prevenirii și combaterii fenomenelor antisociale stradale și nu numai.
”Pe această cale, solicităm cetățenilor să ne semnaleze orice faptă antisocială care intra in competenta Direcției Generale Politia Locala Constanta la numerele de telefon 0241/484205 sau 0799/606142(WhatsApp), iar dispecerul de serviciu va trimite un echipaj pentru verificarea celor sesizate.
Numai împreună putem asigura un climat public civilizat în municipiul Constanța!”, precizează Biroul de presă al Poliției Locale Constanța.

Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta