Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Vremea rea se întoarce! Vezi ce spun meteorologii despre următoarele două zile

Published

on

În cursul zilei de azi, pe pagina Administrației Naționale de Meteorologie a fost postată o informare meteorologică, potrivit căreia din această seară, de la ora 20.00, vom avea parte de precipitații în general moderate cantitativ  și intensificări temporare ale vântului. Informarea meteo este valabilă până pe data de 13 februarie, ora 10.

În intervalul menționat, în majoritatea regiunilor temporar vor fi precipitații și local se vor acumula cantități cuprinse între 10 și 20 l/mp. La munte, în Transilvania, în jumătatea de nord a Moldovei și în Maramureș vor fi mai ales ninsori și lapoviță și se va depune strat de zăpadă. În Banat precipitațiile vor fi mixte, iar în Oltenia și Muntenia vor predomina ploile până marți seara (12 februarie) apoi vor fi mai ales ninsori.

Temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze cuprinse în general între 45 și 55 km/h, dar mai ales la munte, în vestul și sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei, unde pe parcursul zilei de marți (12 februarie) rafalele vor fi în jurul a 60…70 km/h.

În zona montană, a fost emisă o atenționare meteorologică de cod galben, valabilă din această seară, de la ora 22.00 și până pe data de 13 februarie la ora 2.00.

Advertisement
usr

În intervalul menționat în zona montană vor fi ninsori importante cantitativ și se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari la altitudini de peste 1500 m, unde temporar rafalele vor depăși 80…90 km/h și va fi viscol.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions