Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au depistat un cetățean român care transporta peste 18.700 de pachete cu țigări de contrabandă.
În data de 11.02.2019, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cadrul unor activităţi informativ-operative, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Constanța – Serviciul Poliției Rutiere, au oprit în trafic pentru control, pe raza localității Valu lui Traian, o autoutilitară, înmatriculată în România.
Aceasta era condusă de un cetățean român, în vârstă de 26 de ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava, despre care existau date că este implicat în activităţi de contrabandă cu țigări.
Bărbatul și autovehiculul au fost duși la sediul Gărzii de Coastă, în vederea efectuării unui control amănunțit.
Cu această ocazie, în autoutilitară, care transporta panouri termoizolante, a fost descoperită ascunsă, în spații disimulate, cantitatea totală de 18.720 pachete cu țigări de contrabandă, diferite mărci.
În cauză polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta