Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Dramă în Ghindărești! Două persoane au fost găsite carbonizate

Published

on

În cursul acestei dimineți, întreaga suflare din localitatea Ghindărești a aflat cu groază că doi vecini – care erau frați, unul în vârstă de 55 iar altul de 60 de ani – au pierit în urma unui incendiu. În mod surprinzător, acesta nu s-a produs ca de obicei, dat fiind faptul că nimeni nu a văzut flăcări sau fum ieșind din casa celor doi.

Cu toate acestea, un vecin care a mers în vizită și a văzut că cei doi nu răspund a alarmat întreaga localitate. A fost anunțată poliția din Ghindărești, care a solicitat intervenția echipajelor serviciului de ambulanță. 

De asemenea, în aceste momente echipajul de la criminalistică  IPJ Constanța se deplasează la fața locului în vederea efectuării cercetării și stabilirii situației de fapt.

După efctuarea necropsiei se va putea stabili de câtă vreme sunt morți cei doi – precizăm că bărbații nu au putut fi identificați deocamdată.

Update: Potrivit Serviciului de Ambulanță Constanța, cele două victime erau deja în putrefacție, semn că au murit de mai multă vreme.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions