La data de 12.02.2019 procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Giurgiu au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului D. G., pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc.
În fapt, s-a reţinut faptul că, la data de 12.02.2019, inculpatul D. G., în vârstă de 28 de ani, pasager într-un autocar înmatriculat în Grecia, a introdus în ţară, fără drept, prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, cantitatea de 3,5 kg cannabis.
În cursul zilei de astăzi, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Giurgiu cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu poliţişti de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. Giurgiu.
”Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.”, a precizat DIICOT într-un comunicat de presă.
Potrivit Poliției Române, în urma controlului efectuat sub un scaun al autocarului controlat, polițiștii au găsit un rucsac negru, în interiorul căruia se aflau 3 pachete care conțineau 3,5 kg de cannabis. Din investigații a rezultatul că rucsacul aparține unui tânăr din localitatea Braniștea, județul Dâmbovița, pasager al autocarului.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta