Opinie
Părintele Constantin Necula: “Politicienii ne mănâncă pe pâine prăjită”
„Uitați-vă la politicienii noștri, și nu zic mai mult, ne mănâncă pe pâine prăjită, pentru că le lipsește verticalitatea apropierii de Dumnezeu.”
Astăzi, în toate bisericile ortodoxe Evanghelia zilei a fost dedicată pildei Fiului risipitor, una dintre cele mai pline de conținut simbolic, rostită de Mântuitorul. Fiecare pasaj se regăsește în conștiința oricărui cititor, de 2000 de ani încoace, acesta fiind încă o dovadă a actualității mesajului hristic.
În acest context, după o descriere a personajelor prezentate în pildă, în cadrul predicii rostite în Catedrala din Sibiu, părintele Necula a arătat că Fiul risipitor, după ce și-a cheltuit partea de avere, a avut un moment de luciditate oferit de conștiința apartenenței la un tată și la o religie.“E ceea ce nu ne mai ține pe noi astăzi. Când îți pierzi identitatea religioasă mănânci orice. Mai cu seamă pe frații tăi. Uitați-vă la politicienii noștri, și nu zic mai mult, ne mănâncă pe pâine prăjită, pentru că le lipsește verticalitatea apropierii de Dumnezeu.”
În contextul apropiatelor alegeri europarlamentare părintele a afirmat că “în curând (candidații n.n.) vor umple iarăși scaunele din față de la Catedrală în preajma alegerilor. Ce cruci or să mai bage ei! O să avem cruci europarlamentare, cruci prezidențiale, municipale și apoi naționale.”
Făcând o trecere în revistă a personajelor prin corespondența lor actuală, părintele l-a asemănat pe tatăl Fiului risipitor cu cei care, în așteptare fiilor plecați în străinătate, trăiesc mâhnirea, revărsată câte o dată și pe Dumnezeu. “Pare un tată liniștit, dar el este un tată supărat. Cei care v-ați rătăcit copiii în orizonturi străine știți cât de grea este așteptarea. În greutatea așteptării, uneori te cam superi pe Dumnezeu”. Se împacă cu El prin junghierea Vițelului cel îngrășat, el însuși simbol al răscumpărării aduse prin Hristos.
Despre fiul rămas alături de tată, acasă, părintele Necula îl consideră ca fiind asemeni creștinilor care merg la biserică însă sunt lipsiți de dragoste și chiar au o atitudine acră –„oțetit, dom’le”. El este parte din fiecare dintre noi: “Aici ne depunem candidatura toți. Toți semănăm cu micuța acritură rămasă acasă. (…) El ne arată că, oricât de mult am strânge, oricât de mult am avea, dacă nu ai dragoste, nu ai nimic. (…)
Uitați-vă la politicieni. Oricât ar fura, tot niște săraci, niște amărâți sunt, niște cârpiți.
Uitați-vă la cei care fură, în general. La cei care pun pe alții să fure, nesăturându-se.”
Tot în asemănarea noastră cu fiul rămas acasă a adus în discuție și depărtarea și lipsa de recunoștință față de părinți. “Noi toți am întors spatele, cândva, în viață, părinților noștri. Cu excepția Mântuitorului care arată tot timpul către Mama Sa, ceilalți arătăm spre noi: nouă ne-a ieșit, noi am făcut facultatea, noi ne-am luat diplomele – NOI. Foarte rar arătăm spre părinți.”
În context amplu, pilda citită azi în bisericile ortodoxe este o oglindă a vieții noastre.
„Observați că, dintr-o dată suntem în fața propriei noastre vieți. Nu avem unde o întoarce. Suntem foarte des în viață fii risipitori”
Pilda Fiului risipitor marchează începutul Triodului, o perioadă de analiză interioară, urmată de o dorință de purificare ce are ca punct culminant împărtășirea în preajma Învierii Mântuitorului. Este o perioadă propice descoperirii sinelui, venirii în fire și reîmbrăcării hainei celei dintâi. O haină a umanului firesc aflat în imediata apropiere a Tatălui, în sfera unui ospăț al bucuriei reîntoarcerii și regăsirii fiului pierdut și aflat, mort și înviat, asemeni fiecăruia dintre noi.
