Pe 27 februarie 2019, la sala de conferințe a Aquaworld Resort din Budapesta, Portul Constanța și-a întâlnit partenerii ungari, într-un eveniment la care au participat peste o sută de reprezentanți ai firmelor din Ungaria și ai comunității portuare.
Au fost prezenți traderi de cereale, firme de transport naval, de containere și de logistică din Ungaria, reprezentanți ai porturilor dunărene Baja, Mahart și Dunavecse.
Traficul de mărfuri dintre Portul Constanța și porturile ungare a depășit, în 2018, 1,5 milioane tone, cerealele predominând cu 700.000 tone.
CN APM SA și operatorii portuari constănțeni au prezentat partenerilor ungari investițiile în derulare, precum și planurile de dezvoltare viitoare.
Întâlnirea s-a axat, în principal, pe discuții interactive, partenerii ungari manifestându-și interesul pentru teme legate de navigabilitatea Dunării, trafic de mărfuri, soluții eficiente de transport.
Ambasada României la Budapesta a fost alături de Portul Constanța la acest eveniment.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta