În cursul zilei de ieri, în jurul orei 15.00, polițiștii Secției 3 de poliție Constanța au fost solicitați să intervină în zona plajei Modern, unde un bărbat fusese văzut masturbându-se.
Sesizarea a venit din partea unui alt bărbat, care a precizat că, pe scările de acces spre plaja Modern o persoană de sex masculin se autostimula sexual.
La fața locului, polițiștii au descoperit un pensionar în vârstă de 64 de ani, pe numele căruia au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
Fața de acesta s-a luat, ieri, măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Interesant este faptul că, întrebat de ce a procedat în acest fel, în văzul lumii, bărbatul a spus că nu-și aduce aminte să fi făcut așa ceva.
Bărbatul este din Constanța și nu are antecedente penale.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta