Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

(Foto) Acțiune a polițiștilor în tot județul Constanța. Vezi ce sancțiuni au aplicat

Published

on

Aproximativ 100 de polițiști constănțeni  au organizat, noaptea trecută, o acțiune pe linia pazei, bunurilor și a valorilor, rutieră, economic și muncă fără forme legale, context în care au constatat 6 infracțiuni și au aplicat sancțiuni în valoare de peste 40.000 lei.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, în noaptea de 16-17 martie a.c., în intervalul orar 22.00-06.00, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică Constanța, Serviciului Rutier Constanța, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța, Biroului Rutier Medgidia, Formațiunii Rutiere Cernavodă, Biroului de Investigare a Criminalității Economice Mangalia și Secțiilor de Poliție Rurală au desfășurat o activitate pe linia respectării legislației în vigoare privind paza, bunurile și valorile, pe linie rutieră, economică și muncă fără forme legale. Astfel, au fost legitimate 702 persoane, au fost controlate 564 de autovehicule și au fost verificate 34 de societăți comerciale.

În urma controalelor, polițiștii constănțeni au constatat 6 infracțiuni, dintre care 2 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 3 pentru conducere de către o persoană care nu posedă permis de conducere și o infracțiune de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, 37 dintre acestea fiind la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 7 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și 4 la Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, valoarea totală a sancțiunilor fiind de 40.738 lei.

Advertisement
usr

De asemenea, polițiștii rutieri au reținut 5 permise de conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare și 7 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions