Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

S-ar putea legaliza canabisul și în România. Doar în interes medical!

Published

on

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, miercuri, că se analizează o măsură prin care s-ar legaliza utilizarea canabisului în România, în scop medicinal, în condiţiile în care aceasta este o practică la nivel european.

Potrivit News.ro, legat de această măsură, ministrul a vorbit despre cazurile de pacienţi cu cancer şi a spus că există deja, la Ministerul Sănătăţii, o comisie care analizează o astfel de procedură.

”Se ia în calcul legalizarea pentru utilizarea în acest sens. (…) Există un argument medical care justifică această procedură”, a spus ministrul.

Teodorovici a amintit că aceasta este o practică la nivel european.

Advertisement
usr

”Este deja o practică europeană (…) Dacă în Vestul Europei sunt multe exemple şi sunt legalizate anumite practici, noi de ce să nu analizăm?”, a spus ministrul.

Teodorovici a fost întrebat şi în legătură cu aspectul economic al unei astfel de măsuri.

”În România, din păcate, argumentele de ordin economic pălesc în faţa altora simple şi uşor de ajuns la populaţie”, a mai spus el.

În luna februarie, europarlamentarii au adoptat, la Strasbourg, o rezoluţie privind utilizarea canabisului în scopuri medicale la nivelul Uniunii Europene (UE).

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions