21 martie este o zi cu totul și cu totul specială pentru comunitatea tătară din România – Nawrez-ul – sărbătoare asemănătoare Paștelui creștin, eveniment ce marchează debutul primăverii și a anului nou. Cu acest prilej, femeile fac curățenie în casă și pregătesc cele mai bune bucate, vopsesc ouă în trei culori (roșu, galben și verde), bărbații merg la geamie, iar copiii colindă, primind drept răsplată dulciuri și bani.
Și în acest an, tătarii din România vor sărbători Nawrez-ul la sediile filialelor UDTTMR din țară. La sediul din București va fi prezent, alături de personalități ale lumii culturale, politice și academice, și avocatul Varol Amet, vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie, omul care a contribuit în mod decisiv la aducerea în actualitate a acestei sărbători cultural-religioase.
Trebuie amintit faptul că Varol Amet, în calitate de deputat al legislaturii 2012-2016, a inițiat proiectul Legii 333, adoptată pe 25 noiembrie 2015, prin care ziua de 21 martie devine zi oficială de sărbătoare pentru minoritatea tătară din România.
Inițiatorul legii a declarat cu acest prilej că este extrem de bucuros că a reușit să reînvie această tradiție veche, apreciind că sărbătorile religioase, obiceiurile, tradițiile sunt elementele cele mai importante ale păstrării identității culturale, transmițând în încheiere tuturor un Nawrez fericit!
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta