Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

De Ziua Mondială a Apei, ”Dăm apă cu porția”.

Published

on

De Ziua Mondială a Apei, zece elevi ai Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale ”Amiral Ion Murgescu” din Constanța se alătură, vineri, 22 martie 2019, în calitate de voluntari, acțiunii de conștientizare ”Dăm apă cu porția”, organizată de Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului – filiala Constanța, în incinta magazinului Auchan Constanța Sud.

Elevii militari, împreună cu ceilalți voluntari ai evenimentului, vor oferi câte o sticlă cu apă tuturor celor care vor trece prin magazin între orele 16:30 – 18:30.

Ne vom imagina că suntem pe o navă în marș, unde consumul de apă este raționalizat, iar navigatorii trebuie să-și administreze resursele cu multă chibzuință, având dreptul la o singură măsură de apă pe zi.

În analogie, nava ”Pământ” are resurse limitate, iar pentru ca acestea să fie suficiente și pentru generațiile următoare, ”navigatorii-pământeni” trebuie să le exploateze în mod responsabil și rațional.

Advertisement
usr

Astfel, echipa de voluntari va încerca prin acest gest să sensibilizeze populaţia să aibă mai multă grijă de o resursă esențială, să o protejeze şi să nu o irosească.

Evenimentul, ajuns la cea de-a IX-a ediție, se desfășoară în fiecare an la data de 22 martie și are în prim plan evidențierea importanței apei în viața de zi cu zi, în special a surselor de apă potabilă, precum și prevenirea dezastrelor naturale.

Anul acesta, la nivel mondial, motto-ul Zilei Apei este ”Nu lăsăm pe nimeni în urmă”, cu referire la dreptul natural al fiecărui om la resurse de apă. În prezent, pe glob, încă trăiesc miliarde de persoane care nu au acces la apă potabilă. Grupuri formate din migranți, refugiați, populații indigene și mulți alții sunt adesea marginalizate și se confruntă cu discriminarea atunci când vine vorba de acces la apă potabilă.

Obiectivul Națiunilor Unite este ca, până în anul 2030, tot globul să aibă acces la resurse de apă potabilă, după cum se arată pe portalul oficial www.worldwaterday.org. Odată cu creșterea populației globului și a modernizărilor care au urmat acesteia, apa a devenit un pion important în viața de zi cu zi, o resursă esențială vieții. De aceea, în data de 22 decembrie 1992, la Rio de Janeiro, în cadrul Conferinței pentru Mediu și Dezvoltare a Națiunilor Unite, prin Rezoluția A/RES/47/193, a fost aleasă ziua de 22 martie pentru a se sărbători Ziua Mondială a Apei. Această zi reprezintă un semnal de alarmă cu privire la cât de periculoasă poate fi poluarea apei pentru ecosisteme și pentru viață, și, în același timp, atrage atenția asupra absenței apei, fapt ce creează, în anumite zone ale lumii, o adevărată problemă, punându-se de multe ori viața (atât a oamenilor, cât și a plantelor și animalelor) în pericol.

În România această zi este sărbătorită din anul 1993 prin diferite conferințe cu privire la prevenirea dezastrelor naturale provocate de apă (inundații) de pe plan național, soluții de gospodărire a apelor, precum și la impactul global pe care apa îl are în prezent (de exemplu, creșterea gradului de acces al populației la surse de apă potabilă).

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions