Conecteaza-te cu noi

Actual

De luni, autobuzele de pe linia 42 vor circula până în Dana Militară a portului Constanța

Published

on

Vești bune pentru constănțenii care muncesc în Portul Constanța. Regia Autonomă Transport în Comun prelungește traseul autobuzelor 42, până la Dana Militară.
Măsura intră în vigoare de luni, 1 aprilie 2019 și face parte dintr-o campanie menită să încurajeze folosirea mijloacelor de transport în comun în locul autoturismelor care aglomerează din ce în ce mai mult orașul.

Astfel că, de luni până vineri, în intervalul orar 06:30 – 08:30 și 14:30 – 17:30, autobuzele 42 vor pleca din Tomis Nord  și vor circula pe ruta: Centru – Poarta 2 – Poarta 1 – Incinta Port (până la Cuibul Reginei – Dana Militară) și retur pe același traseu, acoperind astfel orele de vârf din perioada începerii și încheierii activității instituțiilor și operatorilor portuari.

Primăria Municipiului Constanța și Regia Autonoma Transport în Comun împreună cu Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța îi invită pe cei care muncesc în port să meargă cu autobuzul până la serviciu, în loc să își folosească mașina personală.

O călătorie costă 1,5 lei, iar un abonament pe o linie, 55 de lei. Bilete și abonamente nominale pot fi achiziționate și prin aplicația mobilPay Wallet, disponibilă pe telefoanele mobile cu sistem de operare Android sau IOS.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions