Conecteaza-te cu noi
palaz

Anunturi/Licitatii

S-a stins din viață ing. Viorel Mărculescu, fost director general al Intreprinderii Nuclearoelectrice Cernavodă

Published

on

Colectivul didactic al Liceului Tehnologic ”Axiopolis” Cernavodă  anunță,  cu adâncă tristețe,  trecerea la cele veșnice a celui ce a fost ing. NICOLAE VIOREL MĂRCULESCU, fost Director General al Intreprinderii Nuclearoelectrice Cernavodă, om de aleasă ținută intelectuală și prieten neprețuit al comunității noastre școlare.

Construcția Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, prima și singura astfel de întreprindere din România, a adus schimbări importante în ceea ce privește zestrea de obiective de interes public a orașului. Între obiectivele conexe Centralei, care au prins viață în anii `90 trecuți, se înscrie și noul sediu al, pe atunci, Grupului Școlar Industrial Energetic Cernavodă (azi, Liceul Tehnologic ”Axiopolis”).

Un merit excepțional în realizarea acestei investiții îi revine d-lui ing. NICOLAE VIOREL MĂRCULESCU, la momentul respectiv Director  General al INC (Intreprinderea Nuclearoelectrică   Cernavodă).  Încă înainte de începerea investiției, dl. ing.Viorel Mărculescu  s-a implicat în tot ce au însemnat demersurile necesare obținerii autorizațiilor, ca și în ceea ce privește proiectul propriu-zis al obiectivului.

În septembrie 1992, au fost demolate vechile clădiri ale liceului, grav afectate mai ales de cutremurul din 1977, pentru a începe, pe același amplasament, construcția noului sediu. Astfel, în 1995, corpul A al liceului era dat în funcțiune, urmat, un an mai târziu, de corpul B.

Advertisement
usr

Pe toată durata lucrărilor (investiția era una conexă Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă), un om a fost nelipsit de pe șantier, și acela a fost dl. ing. Viorel Mărculescu. Practic, pauzele sale de masă erau sacrificate vizitelor zilnice pe șantierul noii investiții, discutând cu constructorul, supervizând lucrările și impulsionând ritmul acestora.

Mare iubitor al sportului, dl. ing. Viorel Mărculescu a fost și inițiatorul lucrărilor de modernizare a sălii de sport a liceului, care a căpătat astfel tribune și vestiare moderne.  Au fost anii cei mai glorioși ai baschetului nostru, echipa liceului  fiind una remarcată în competițiile dedicate sportului școlar.

Noi, cei din liceu, l-am văzut mulțumit abia când și aula școlii a fost terminată și dată în folosință.

În semn de recunoaștere a meritelor sale excepționale în realizarea acestei mari și moderne investiții, în toamna anului 2009, cu prilejul deschiderii noului an de învățământ  și al semicentenarului acestei unități școlare, d-lui. ing. Viorel Mărculescu i-a fost înmânată, din partea conducerii de atunci a liceului, o plachetă aniversară.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions