Soluţii pentru reabilitarea clădirilor din centrul istoric al oraşului nostru, este propunerea pe care primarul Constanței o lansează pentru salvarea clădirilor care stau să cadă din zona peninsulară. De altfel, acesta este, potrivit conducerii administrației locale constănțene și obiectivul proiectului european “ALT/BAU–Transfer Networks Alternative Building Activation Units”, din cadrul Programului Operațional URBACT 2014-2020 la care Constanța a aderat alături de alte cinci orașe europene care se confruntă, la rândul lor, cu fenomenul de degradare a clădirilor vechi.
“Proiectul reprezintă de fapt o reţea de transfer prin care, timp de doi ani, toate orașele participante împărtășesc idei, soluții, dar și modele de succes prin care au reuşit să dea o a doua șansă imobilelor istorice degradate. Ghidul în tot acest proiect este orașul Chemnitz din Germania unde a fost înființată o agenție care unește autoritățile locale cu proprietarii, investitorii și utilizatorii clădirilor istorice, pentru a găsi împreună soluții de salvare a acestor imobile”, se arată într-un comunicat remis redacției de către Biroul de presă al Primăriei municipiului Constanța.
Aceeași sursă informează că, la nivelul municipiului Constanța a fost creat un grup de lucru local, denumit ULG URBACT local Group care conectează autoritățile locale cu proprietarii, investitorii și asociațiile de proprietari din zona peninsulară. Timp de doi ani, grupul de lucru va organiza întâlniri periodice pentru identificarea problemelor și găsirea de soluții în vederea revitalizării centrului vechi al orașului nostru. Peste 30 de persoane fizice, juridice sau instituții care își desfășoară activitatea în zona peninsulară au participat deja la o întâlnire a ULG, iar primul obiectiv fixat este acela de completare a fișelor tehnice aferente fiecărui imobil din zona peninsulară.
Conform ultimelor verificări efectuate în teren de experți din cadrul municipalității, aproximativ 70% dintre clădirile aflate în centrul vechi au nevoie de lucrări de reparații și consolidare. Cei care locuiesc sau își desfășoară activitatea în zona peninsulară sunt aşteptaţi să facă parte din grupul de lucru.
Înscrierile au loc până la sfârșitul lunii aprilie, pe adresa de e-mail:
urbact@primaria-constanta.ro.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta