Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

,,Rechinii albi” de la Topraisar în drum spre Afganistan!

Published

on

Un nou detaşament al „Rechinilor Albi” a plecat spre Afganistan. Timp de şase luni, militarii Batalionului 341 Infanterie din Topraisar vor executa misiuni în teatrul de operaţiuni.

Subunitatea a fost pusă la dispoziţie pentru a participa la misiuni şi operaţii în afara teritoriului naţional în anul 2016 și 2017, în baza hotărârii CSAT, pentru o perioadă de şase luni, în vederea participării în teatrul de operaţiuni Afganistan, în cadrul misiunii NATO – Resolute Support.

,,Rechinii Albi” execută misiuni specifice de asigurare a protecţiei forţei în zona de apărare terestră apropiată bazei militare Kandahar, în perioada august 2016 – martie 2017, în scopul sprijinirii Comandamentului de Sud pentru Instruire, Asistenţă şi Consiliere a Forţelor Naţionale de Securitate Afgane.

Cei 420 de militari ai Batalionului 341 Infanterie ,,Rechinii Albi” au parcurs timp de patru luni un program intens de pregătire, pentru a acţiona în cadrul misiunii NATO ,,Resolute Support”. Până în prezent. Batalionul 341 Infanterie a executat misiunile externe: ,,ROFND VIII-X” (2004-2005) în Kosovo, ,,IRAQI FREEDOM” (2008-2009) în Irak şi ISAF (2006, 2011) în Afganistan.

Advertisement
usr

Începând cu anul 2000, Batalionul 341 Infanterie a fost nominalizat să reprezinte România în cadrul iniţiativei regionale SEEBRIG (South Eastern European Brigade), alături de alte şase state partenere: Albania, Bulgaria, Italia, Grecia, Macedonia şi Turcia.

Pentru profesionalismul dovedit pe timpul participării la numeroase exerciţii şi misiuni internaţionale, Drapelul de Luptă al Batalionului 341 Infanterie a fost decorat cu: ,,Emblema de Onoare a Forţelor Terestre”, ,,Emblema de Onoare a Statului Major General” şi medalia ,,Virtutea Militară în grad de Cavaler cu însemne de război”.

Sursa foto: MApN

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions