Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

De Ziua Marinei, pe mai multe străzi se va circula doar pe jos!

Published

on

Cu ocazia sărbătorii Zilei Sfintei Maria, în întreg judeţul Constanţa, peste 400 de poliţişti vor intensifica acţiunile pentru combaterea şi prevenirea faptelor antisociale, scopul fiind acela de a proteja cetăţenii de comiterea oricăror ilegalităţi. În perioada 14-16 august a.c., în judeţul Constanţa, oamenii legii vor desfăşura acţiuni preventiv-reactive în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Astfel, peste 400 de poliţişti ai structurilor de investigare a fraudelor, de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, cei care gestionează domeniul armelor şi a substanţelor periculoase vor fi prezenţi în stradă, suplimentar faţă de dispozitivul curent.  Se va acţiona pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor de natură economico-financiară, pentru protejarea populaţiei împotriva unor practici comerciale de natură să ducă la comercializarea unor produse alimentare neconforme, pentru asigurarea unui trafic rutier în siguranţă, pentru combaterea şi prevenirea infracţiunilor stradale şi oricăror fapte de natură să aducă atingere climatului de siguranţă publică. O atenţie deosebită se va acorda staţiunilor de pe litoral şi zonelor unde se preconizează un aflux numeros de persoane ca urmare a desfăşurării diferitelor activităţi festive sau religioase. De asemenea, poliţiştii rutieri vor fi prezenţi pe căile de comunicaţie ce converg spre locurile de agrement, pe drumurile naţionale şi judeţene, în staţiunile turistice de la malul Mării Negre, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere. Se va acţiona cu toate aparatele radar din dotare pentru combaterea excesului de viteză, pentru prevenirea accidentelor şi blocajelor rutiere. Împreună cu alte autorităţi ale statului, poliţiştii de la Economic vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi pentru verificarea legalităţii activităţilor desfăşurate de unităţile de alimentaţie publică şi de cazare a turiştilor. IPJ ne informează cu privire la faptul că, pentru fluidizarea traficului pietonal şi evitarea blocajelor rutiere, accesul autovehiculelor va fi restricţionat, la data de 15 august anul curent, în intervalul orar 07.00-15.00, astfel: –  pe bulevardul Regina Elisabeta, între intersecţia cu strada Termele Romane şi strada Remus Opreanu; –   strada Remus Opreanu, între intersecţia cu bulevardul Regina Elisabeta şi strada Marinei; –  strada Marinei, începând cu intersecţia acesteia cu strada Remus Opreanu şi până în dreptul Hotelului Palace.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions