Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Incalificabil! Două îngrijitoare de la o creșă din Năvodari, acuzate că au agresat copiii

Published

on

În cursul zilei de ieri, 6 mai, polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă.

În urma cercetărilor a rezultat suspiciunea că, la data de 24 aprilie a.c., mai mulți copii înscriși în colectivul creșe nr.20 din orașul Năvodari ar fi fost agresați fizic și verbal de către două angajate ale unității.

În continuare, se fac toate demersurile pentru lămurirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, potrivit IPJ Constanța.

Cercetările au fost demarate după ce îngrijitoarele au fost acuzate de părinţi că le-ar fi agresat fizic şi verbal copiii. Este vorba despre copii foarte mici, care nu au mai mult de doi ani și jumătate.

Advertisement
usr

Faptele au fost descoperite după ce un părinte i-a pus copilului un dispozitiv de înregistrat, una dintre îngrijitoare putând fi auzită când îi spune unui copil să se spele pe faţă cu apa din toaletă.

Părinţii au mers la Poliţie, iar în cauză au început cercetările pentru purtare abuzivă, deocamdată in rem.

În cazul acestui incidentul, Primăria Năvodari a demarat procedura de cercetare disciplinară a persoanelor implicate.

”Comisia de cercetare disciplinară din cadrul aparatului de specialitate al primarului va analiza și va dispune măsurile care se impun conform Codului Muncii.

Menționăm că situația apărută este regretabilă și considerăm astfel de comportamente la locul de muncă intolerabile, atât din punct de vedere uman, cât și legal, mai cu seamă în relația cu copiii, fiind conștienți de efectele nefaste asupra personalității lor.”, precizează Biroul de presă al primăriei Năvodari.

Advertisement
usr

Este vorba despre un incident izolat, nu au mai existat astfel de situații până în prezent, iar cei vinovați vor suporta consecințele faptelor lor.

”De asemenea, sperăm că acest eveniment neplăcut să nu creeze impresia că în cadrul Creșei, copiii nu ar beneficia de servicii corespunzătoare, conform nevoilor lor de creștere și dezvoltare!

Primăria orașului Năvodari este deschisă în relația cu părinții copiilor și orice sesizare va fi analizată riguros, pentru a preîntâmpina alte situații de acest gen!”, precizează același comunicat de presă al primăriei Năvodari.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions