Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Școala din Rasova, la ceas aniversar. 140 de ani de tradiție, calitate și performanță

Published

on

Pentru locuitorii comunei Rasova, începutul lunii mai înseamnă sărbătoare. Școala din localitate aniversează, anul acesta, 140 de ani de la înființare. Astfel, activitățile educative au purtat amprenta celor 140 de ani de tradiție, calitate și performanță pentru tot atâtea promoții de elevi care au devenit oameni responsabili ai societății. De la medici, cadre didactice, ingineri, contabili, informaticieni, fizicieni și chiar jurnaliști, cu toții își amintesc cu mari emoții despre cei 8 ani petrecuți în instituția de învățământ unde s-au format și în care le-au fost desprinse aptitudinile viitoarelor profesii.

Deschiderea cursurilor școlii din Rasova s-a făcut pe 8 mai 1879, adică în urmă cu 140 de ani, iar primul învățător a fost Gheorghe Voiță și a predat copiilor din comună între anii 1879 și 1883.

“Școala din Rasova este una dintre cele mai vechi instituții de învățământ din Dobrogea otomană, după cum stă scris în cărțile de istorie. În 1840, Chirea Iorga, venit din părțile Ialomiței, a întemeiat o școală românească în marele și recunoscutul sat Rasova. Chirea, după cum notează istoricii, știa carte românească și cunoștea bine cântările bisericești învățate la vreuna din școlile înființate pe vremea aceea în Muntenia, de vestitul călugăr Macarie Ieromonahul. Același Chirea ajunge cântăreț la biserica din Rasova unde va deschide școală românească, instituție pe care o va coordona, iar cursurile le va ține în pridvorul bisericii. După monografia elaborată de învățătorul Gheorghe Șerban în anul 1942, începuturile școlii sunt de pe la anul 1850 când dascălii bisericii Petre Țăranu, Lefterache Cioseaua și Nicolae Barban, într-o odaie mică și sărăcăcioasă, învață buchea cărții pe cei 15 – 20 de școlari, toți fii de oameni gospodari. De asemenea, tot datele istorice ne arată că, din anul 1858, școala funcționa într-o casă particulară”, declară pentru “Ordinea.ro” Cornel Lepădatu, actual profesor de istorie în comuna Rasova.

O altă lecție de istorie o scrie Dimitrie Chirescu (1742-1890), fiul lui Chirea Iorga, acesta urmând să fie cel care conduce școala din Rasova din 1862. De altfel, pe Dimitrie Chirescu, istoricii ni-l prezinta ca pe cel mai important reprezentant al intelectualilor români din Dobrogea în ultimul deceniu al stăpânirii otomane.

“În 1869, școala era filială a Eforiei comunității române din Silistra. În corespondența purtată între Eforia Școalelor din Silistra și Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice din România se confirmă primirea și distribuirea de manuale gratuite în anul școlar 1868 – 1869 pentru școala din urbea Rassova. În anul 1870, la 12 octombrie, s˗a creat „Societatea română de cultură şi limbă din Silistra“ sub conducerea institutorului Costache Petrescu al cărei scop era „învăţarea limbii române […] dezvoltarea educaţiunii naţionale […] protejând şcoalele urbane şi rurale din toată Dobrogea“. Unul dintre membrii fondatori înscrişi în statutul societăţii este Dimitrie Chirescu „institutorul român din Rasovata“. Nicolae Barban, născut la 3 decembrie 1856, absolvent al şcolii catehetice din Silistra, a predat din 1872, după mutarea preotului Dimitrie Chirescu la Cernavoda. După reintegrarea Dobrogei la statul român (14 noiembrie 1878), corespondentul ziarului „România Liberă“, M. Demitriu relata faptul că la 18 noiembrie 1878 a ajuns în satul Răsuhata (Rasova) „locuit de români, primarul român, învăţător român, şcoală, preoţi doi români“”, completează profesorul Lepădatu pentru ziarul nostru.

De altfel, într˗o statistică datată înainte de 16 noiembrie 1878, comuna Rasovat din ţinutul Medgidia avea local de şcoală, iar școala de băieţi continua să funcţioneze şi în martie 1879.

Advertisement
usr

“Oficial, la 8 mai 1879 s˗a deschis şcoala primară de băieţi din comuna Rasova. La solemnitate au participat George Sion, „cântăreţul dorurilor şi al dragostei de neam“, reprezentantul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, subrevizorul de Kiustenge (Constanţa), Ion Bănescu, ajutorul de administrator şi un numeros public. În telegrama adresată ministrului George Cantilli, Ion Bănescu precizează că după oficierea serviciului religios, l˗a instalat în postul de învăţător pe Gheorghe Voiţă, care a început predarea lecţiilor unui număr de 40 de elevi. Între cele 19 edificii de şcoală „solide, frumoase, încăpătoare, corespunzând în total necesităţilor şcolei“ construite de la începutul lunii ianuarie 1879 era şi cel din comuna Rasova. Localul din piatră clădit în 1879 într˗un loc sănătos şi accesibil pentru copii, avea două săli şi trei camere pentru învăţător şi era proprietatea comunei. Pe locul unde se ridicase şcoala exista la 1877 o cetate închisă cu şanţ mare (tabie), ocupată de un pichet turcesc, unde locuitorii satului s˗au refugiat din calea cerchezilor, protejaţi de soldaţii turci. La sfârşitul anului 1880, şcoala mixtă era frecventată de 60 de băieţi şi 4 fete și o ştire din toamna anului 1880 anunţă că „localul pentru şcoala de fete va fi încă gata în curând. La sfârşitul anului şcolar 1881˗1882, şcoala avea 101 băieţi şi 44 de fete”, ne informează profesorul de istorie de la Școala din Rasova, care ne-a transmis că documentarea a fost realizată împreună cu profesorul de georgrafie Ioana Dane.

Pentru a completa lecția de istorie a școlii din comuna Rasova, profesorul Cornel Lepădatu se documentează pentru o lucrare pe care a intitulat-o “Istoria școlii din Rasova”. Primul volum (1840 – 1916) este în curs de apariție, după cum a ținut să ne precizeze autorul.

La ceas aniversar, actualii elevi ai școlii din Rasova au pregătit momente artistice emoționante create chiar de ei, iar foștii elevi ai instituției de învățământ au depănat amintiri, toate acestea precedate de o slujbă de sfințire și binecuvântare oficiată de preotul Sorin Busuioc și de urarile de viață lungă transmise de primarul Maria Mitu. Emoțiile au fost cele care au pus stăpânire pe întreaga instituție de învățământ preț de mai multe ceasuri. Și din partea noastră, “La mulți ani de existență, școală dragă!”

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions