Unul din candidații PMP la alegerile europarlamentare Ioana Constantin a declarat că locurile de muncă pentru tineri, atât în România, cât și în întreaga Uniune Europeană, sunt o prioritate.
„Am 28 de ani, am lucrat și lucrez cu tineri cu vârsta sub 25 de ani, și știu că lipsa locurilor de munca reprezintă o problemă majoră cu care se confruntă. Iar la nivelul UE, peste 3,3 milioane de tineri sub 25 de ani nu au un loc de muncă. România, prin guvernele incompetente și dezinteresate din ultimii ani, nu a reușit să atragă fonduri din programul european pentru locuri de muncă pentru tineri. Bulgaria, spre exemplu, a atras peste 60 milioane de euro. Eurodeputații PMP vor susține alocarea de sume consistente pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul tinerilor și IMM-urilor în zone cu șomaj ridicat. În paralel, avem nevoie de investiții în educație, de un sistem de învățământ care să răspundă cerințelor de pe piața muncii și de reducerea ratei abandonului școlar. România are acum a 3-a cea mai ridicată rată a abandonului școlar timpuriu din Uniunea Europeană“, a declarat Ioana Constantin.
Ioana Constantin, situată pe poziția a treia a listei de candidați a PMP la alegerile europarlamentare este de secretarul general adjunct al formațiunii.
Comandat de Partidul Mișcarea Populară
Realizat de Asociația Puterea Civică
Codul unic de identificare atribuit mandatarului: 41190004
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta