Chef Cătălin Scărlătescu revine la Constanța cu noi rețete culinare cu și despre scoici. În perioada 16 – 19 mai, în Piața Ovidiu, va fi organizată cea de-a IV-a ediție a Festivalului Scoicilor. Evenimentul gastronomic este deschis publicului în intervalul orar 11.00 – 22:00. Meniul festivalului din acest an este compus din tocănițe de midii, scoici sotate cu vin alb sau sos de roșii picant, cu pătrunjel şi usturoi, supe, midii pane, marinate sau tempura și alte delicatese de specialitate.
Pentru ca evenimentul să se desfășoare în condiții optime, Primăria Constanța anunță că în perioada 16 mai, ora 9.00, 20 mai, ora 9.00, se vor bloca următoarele artere de acces:
– strada Marcus Aurelius la intersecția cu strada Dimitrie Cantemir;
– strada Vasile Canarache la intersecția cu strada Petru Rareș;
– strada Sulmona la intersecția cu bulevardul Tomis;
– strada Sulmona la intersecția cu strada Traian;
– strada Sulmona la intersecția cu strada Mircea cel Bătrân;
– strada Revoluției din 22 decembrie 1989 la intersecția cu strada Crângului;
– strada Arhiepiscopiei la intrarea în piața Ovidiu.