Florin Chelaru, primarul din Năvodari, şi-a dat măsura de ageamiu în ale legii. Acesta a exprimat un punct de vedere, de o enormitate fără seamăn, fiind citat ca atare de cotidianul Evenimentul Zilei (aici), din 17 august 2016, în cadrul unei anchete jurnalistice referitoare la damblaua autorităţilor de la Năvodari de a impune o taxă fiscală mai mare de 18 ori decât valoarea de circulaţie a unui teren taxat. Jurnaliştii de la Evenimentul Zilei relataseră împrejurările în care Primăria Năvodari a pretins, în 2012, o taxă fiscală de două milioane de euro firmei Somaco Construct SRL, pentru că ar fi depozitat materiale de construcţie pe un teren public, deşi, în realitate, aceasta a consolidat malul lacului Siutghiol, în dreptul Complexului Verona din Mamaia-Nord, cu acordul Apelor Române. Oricui i-ar sta minte-n loc faţă de inepţia comisă de fostul primar Nicolae Matei (autorul taxei), însă actualul edil al oraşului nu găseşte nicio „bubă” hidoasei afaceri care a şocat opinia publică.
„Această taxă nu este o taxă specială, nu presupune o prestaţie a autorităţii publice în favoarea unor categorii de contribuabili, ci este o taxă de utilizare temporară a locurilor publice.” – declara Chelaru, citat de EVZ, apărând în acest fel derapajul lui Matei.
Vorbeşte gura fără el
Dacă, înainte să deschidă gura, ar fi pus mâna pe lege (în speţă, pe Legea 273/2006 privind finanţele publice locale), Chelaru ar fi găsit chiar definiţia taxei fiscale: „taxa [este] suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, PENTRU SERVICIILE PRESTATE acesteia de către un operator economic, o instituţie publică ori un serviciu public.”. Unde-i lege, nu-i tocmeală, spune un proverb popular de care, probabil, Matei şi Chelaru n-au prea auzit. Însă a auzit, şi încă bine, chiar Curtea Constituţională a României, care a stabilit, prin Decizia 176/2003, că: „orice taxă instituită pentru persoane fizice sau juridice trebuie să fie urmată de un serviciu sau o lucrare efectuată în mod direct şi imediat de către organe sau instituţii publice.”. Aceeaşi Curte Constituţională a mai apreciat, prin Decizia 448/2013, că „una din caracteristicile taxei fiscale este aceea că persoana care plăteşte contribuţia bănească cu titlu de taxă fiscală beneficiază de prestaţia unui serviciu. Spre deosebire de impozit, în cazul taxelor beneficiul este direct, astfel, cel care plăteşte taxa se va bucura în mod imediat de plata efectuată, primind serviciul solicitat.”. Cele două decizii ale Curţii Constituţionale au fost publicate în Monitorul Oficial al României şi sunt obligatorii, chiar şi pentru primarul care nu le-a citit şi n-a citit nici legea.
Pe ce Constituţie ai jurat, Chelaru?
„Nu poate fi făcută o comparaţie între taxa respectivă şi valoarea de circulaţie a terenului”, glăsuia acelaşi Chelaru, găsind justificată impunerea de două milioane de euro pentru terenul care valora 111.504 de euro potrivit grilei de preţuri practicate chiar de Primărie. După logica asta strâmbă, şi un bilet de călătorie cu autobuzul ar putea să coste cât 18 autobuze la un loc. Păi se compară un bilet de hârtie cu un autobuz din tablă? Dacă ar fi citit deciziile Curţii Constituţionale menţionate mai sus, acest geniu de neînţeles ar fi aflat că: „sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale, ceea ce presupune în mod necesar subordonarea faţă de un principiu de echitate şi de justiţie socială, pentru a corespunde caracterului social al statului, prevăzut de art. 1 alin. 3 din Constituţie.”. Unde este echitatea, Chelaru? Unde este justiţia socială? Pe ce Constituţie ai jurat cu dreapta atunci când ţi-ai luat în primire funcţia de primar?
Abject de mincinos
Legea obliga autorităţile din Năvodari să emită taxa fiscală doar dacă ar fi prestat ceva agentului economic în cauză. Însă autoritatea n-a prestat nimic, decât mizerabila de taxă fiscală de două milioane de euro. Singura prestaţie a fost chiar a societăţii care a asanat o mlaştină pe banii ei, consolidând terenul public lăsat de izbelişte. Teren care nici nu era, în tot, al Primăriei Năvodari la momentul lucrării de consolidare, autoritatea furându-l, în parte, din proprietatea publică a statului, în anul 2012, aşa cum susţin jurnaliştii de la Evenimentul Zilei. Autorul acestor manevre de ultimă speţă este fostul primar al Năvodariului, Nicolae Matei, un tip care doar ce a ieşit din închisoare, unde a ispăşit pentru o mică parte din fărădelegile de care a fost acuzat de procurorii anticorupţie. Dar iată că Florin Chelaru, fostul său viceprimar, ajuns între timp primar, nu scapă niciun prilej de a apăra abuzurile făcute de Matei. Dovada vie este chiar punctul de vedere, abject de mincinos, pe care l-a dat Evenimentului Zilei, sugerând, contrar legii, că în spatele unei taxe fiscale nu trebuie să fie nicio prestaţie şi că un teren poate să genereze taxe de 18 ori mai mari decât valoarea sa de circulaţie.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta