Polițiștii locali din Constanța au acționat în weekendul trecut (18.05.2019 – 19.05.2019) în scopul creşterii eficienței activităţii de menţinere a ordinii publice şi a gradului de reacţie în prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional pe raza municipiului. Astfel, au fost aplicate 259 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 49.465 de lei. Redăm cu titlu de exemplu și în scop preventiv abaterile săvârșite în mod frecvent:
Legea nr.61/1991- pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice: 73 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției pentru pentru exercitarea unor acte de cerșetorie în zone de interes public, lăcașe de cult, proximitatea centrelor comerciale, consum de alcool în locuri publice, încălcarea unor norme de conviețuire socială.
OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 30 sancțiuni contravenționale pentru opriri/staționări neregulamentare.
Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local: 62 sancțiuni contravenționale au fost aplicate persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil pe mijloacele de transport în comun.
H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: 68 fapte antisociale legate de nerespectarea regulilor privind menținerea curățeniei pe domeniul public al orașului Constanta, dar și pentru staționarea autoturismului pe spațiul verde aferent parcurilor.
Acțiuni similare se vor desfășura în mod sistematic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.