Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Aveți loc de veci, plătiți taxa la SPIT!

Published

on

Începând din acest an, posesorii unui loc de veci în cimitirele constănțene nu mai achită taxa direct la casieriile de acolo, ci la SPIT. Potrivit unui comunicat de presă emis de acest serviciu, taxa întreținere cimitire/loc de veci este în cuantum de 2,4 lei/mp/an și se achită la SPIT de către contribuabilii care dețin locuri de veci în următoarele cimitire de pe raza municipiului Constanța: Anadalchioi, Central, Constantin Predescu, Palazu Mare și Viile Noi. Plata se efectuează prezentând actul de identitate (original), contractul de concesiune (original) și ultima chitanță privind achitarea taxei. Persoanele care nu dețin ultima chitanță trebuie să prezinte o dovadă privind achitarea taxei obținută de la prestatorul de servicii din cadrul cimitirului respectiv. În cazul în care contractul de concesiune este expirat sau titularul este decedat, înainte de achitarea taxei, succesorii se vor prezenta în vederea actualizării acestuia la Serviciul Administrare Cimitire, Direcția Gospodărire Comunală, din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, str. Bărăganului nr. 2-4. Termenul scadent pentru plata taxei a fost 31 martie 2016, iar după această dată se calculează majorări de întârziere în cuantum de 1%, pentru fiecare lună sau fracție de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului menționat. Precizăm că taxa nu se încasează de la persoanele care au încheiat contracte de concesiune cu Arhiepiscopia Tomisului pentru Cimitirul din Palazu Mare și cu Unitatea Militară 02150 pentru Cimitirul Central.

Atenție! Taxa de concesionare locuri de veci este o taxă distinctă și se achită de către beneficiarii contractelor de concesiune a locurilor de veci la Serviciul Administrare Cimitire, Direcția Gospodărire Comunală, din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, str. Bărăganului nr. 2-4.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions