În urmă cu puțină vreme, prin intermediul numărului 112, o persoană a anunțat faptul că, în apropiere de Tabăra din Năvodari, pe plajă se află trupul neînsuflețit al unei persoane.
Trupul era în zona ”La Pescăria lui Ilie”, la 10 m de mal. Din primele verificări, ar fi cel al elevului dispărut în data de 28.05.2019.
La fața locului s-au deplasat rapid forțele de intervenție.
Potrivit Serviciului de Ambulanță Constanța, este vorba despre un tânăr de 17-18 ani, decedat.
Ulterior s-a stabilit că este vorba despre elevul dispărut în urmă cu două zile pe plaja din Mamaia. A fost găsit la o distanță de aproximativ 12 km de locul unde s-a produs nenorocirea.
La ora actuală este așteptat un membru al familiei băiatului pentru recunoaștere.
Știre în curs de actualizare.
Update: Ministerul Apărării Naționale a transmis următorul comunicat de presă: Mitroi Iosif-Corneliu, dispărut marți, 28 mai, în zona plajei din stațiunea Mamaia, a fost identificat astăzi, 30 mai, după ce trupul neînsuflețit a fost adus de valuri în zona localității Năvodari.
În vârstă de 16 ani, Mitroi Iosif-Corneliu era elev în clasa a IX-a la Colegiul Militar Național „Tudor Vladimirescu” și participa la „Școala de vară” organizată de Direcția informare și relații publice a Ministerului Apărării Naționale, în garnizoana Constanța.
Împrejurările decesului sunt cercetate, conform legii, de către Parchetul militar.
În urma acestui tragic eveniment, lucrările Scolii de vară au fost anulate.
Conducerea Ministerului Apărării Naționale prezintă condoleanțe și este alături de familia îndoliată.
(Video) Reîncep căutările elevului de la Colegiul Militar Craiova, care s-a înecat în mare.