Înainte de a deveni primarul Constanței, Decebal Făgădău promitea constănțenilor că una din străzile orașului, Ștefan cel Mare, va arăta ca o junglă urbană: „Va fi toată verde”. Deși au trecut mai bine de trei ani de la acea promisiune, strada Ștefan cel Mare nu „s-a înverzit“ și nu s-a transformat într-o junglă. În schimb, o altă zonă a Constanței arată ca o junglă, dar nu în sensul bun al cuvântului. Este vorba de pasajul subteran din zona Gării Constanța, care arată într-o stare deplorabilă. Asta în condițiile în care pasajul este tranzitat atât de locuitorii din Constanța, cât și de mii de turiști. Este adevărat că în zona respectivă au existat mereu probleme din cauza vandalilor, care au distrus pereții, însă nici administrația locală din Constanța nu s-a omorât cu firea să reabiliteze pasajul, așa cum s-a întâmplat cu cele de la Abator și de pe strada Ștefan cel Mare. De-a lungul timpului, pasajul a devenit o toaletă publică ai cărei pereți sunt decorați cu graffiti, iar podeaua și treptele sunt degradate în ultimul hal. Pasajul s-a degradat atât de mult în ultima vreme atât de mult încât se impun noi lucrări de recondiționare.
Dacă intri dinspre partea cu Portul, pasajul te întâmpină cu un puternic miros de urină, pereți plini de noroi, dat fiind faptul că porțiunea se inundă aproape la fiecare ploaie mai puternică, și multă mizerie. Cei drept, bine că nu lipsesc noile coșuri de gunoi montate de Primărie, care se „asortează“ de minune cu peisajul deplorabil. Poate că autoritățile locale se vor gândi să reabiliteze și acest pasaj, nu de alta dar avem pretenția că suntem buricul pământului în ceea ce privește turismul din România.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta