Considerat a fi un politician care nu se ferește să critice atunci când e cazul, deputatul PSD Liviu Pleșoianu a trimis o scrisoare colegilor săi de partid și în care dă de pământ cu cei care conduc partidul în acest moment. Pleșoianu spune, printre altele, că „partidul a fost preluat de călăi ai oricărui principiu, de oameni din clei care se dedublează și își inventează azi versiuni noi care pornesc a se lupta cu versiunile lor de alaltăieri.“
„Chiar dacă acest mesaj nu vă este transmis de unul care e „de-o viață în PSD”, ci doar de aproape trei ani, poate va conta tocmai pentru că cel care îl semnează nu are doctorate la SRI, nu are cărți cu prefață și postfață semnate de Coldea și Maior, nu ia masa în pădure decât la picnic, cu prietenii săi de-o viață și nu culege struguri decât în via străbunicilor de la țară…Am încercat și am reușit din octombrie 2016 și până acum două lucruri pe care le consider foarte importante: să lupt fără preget și fără rezerve cu Hidra care a luat această țară ostatică de mai bine de un deceniu și, în același timp, să nu particip la NICIO întâlnire, de orice fel, a vreunei grupări interne sau externe de putere, din interiorul sau din exteriorul României. Faptul de a rămâne LIBER, complet LIBER, este ceva fără de care nu pot să funcționez. Ca atare, apreciez și voi continua să apreciez în partid și în afara lui DOAR susținerea celorlalți OAMENI LIBERI…Cât despre ce se întâmplă zilele acestea în PSD, lucrurile sunt simple: partidul a fost preluat de călăi ai oricărui principiu, de oameni din clei care se dedublează și își inventează azi versiuni noi care pornesc a se lupta cu versiunile lor de alaltăieri. Impostorilor, meduzelor nu am ce să le transmit. Colegilor verticali și oamenilor care ne-au votat în 2016 așa cum ne-au votat și în 2012 am însă multe să le spun. Cu ei chiar am de ce să vorbesc despre CURAJ și despre PRINCIPII puse în practică! Ca atare, îmi exprim public sprijinul pentru organizarea rapidă a unui Congres.
P.S. Cât despre CURAJ și ASUMARE a unor PRINCIPII, provoc oricând la discuții PUBLICE orice politician-meduză care, lipsit complet de coloană vertebrală, se izbește frontal de sine însuși și contrazice azi tot ce spunea cu convingere ieri!“, spune Pleșoianu în scrisoarea deschisă adresată PSD.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta