Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

USR, audit intern după acuzațiile de FRAUDARE a subvențiilor pentru partid

Published

on

Reprezentanții USR au afirmat că secretariatul general va evalua diversele acuzații interne, transmise „pe surse” în mass-media, cu privire la contractele încheiate de unele filiale ale formațiunii în campania electorală. Partidul precizează că, din primele informații, acuzațiile sunt nefondate.

„Campania electorală realizată de USR a respectat, ca de fiecare dată, legislația și instrucțiunile impuse de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Secretariatul general va evalua diversele acuzații interne, transmise “pe surse” presei, legate de contractele încheiate de unele filiale USR în perioada campaniei electorale. Din informațiile pe care le avem până în acest moment, acuzațiile sunt nefondate, colegii noștri au respectat legea. Secretariatul general va realiza un audit intern pentru a înlătura orice suspiciune”, au transmis, luni, reprezentanții USR, printr-un comunicat de presă.

Sursa citată adaugă că „USR rămâne un partid transparent care respectă legea. Grija pentru cheltuirea banilor publici este unul dintre obiectivele noastre principale. Toate contractele și cheltuielile USR din campania electorală vor fi puse la dispoziția Autorității Electorale Permanente în perioada următoare, lucru prevăzut expres de legislația în vigoare”.

Reacția vine în contextul în care MEDIAFAX a relatat, duminică, faptul că persoane din USR, printre care și Cristian Ghinea, ales europarlamentar, sunt nemulțumite de faptul că o agenție media administrată de Sorin Pavel, membru USR, ar fi încasat 8.000 euro pentru servicii de promovare în mass-media în campania pentru europarlamentare, potrivit unor surse politice.

De asemenea, pe grupul intern de Facebook „USR – Poiana lui Iocan” au apărut discuții legate de probleme ale organizației din Giurgiu, respectiv contracte, de 5.000 lei fiecare, cu mai multe firme care aparțin unor membri de partid, potrivit mesajelor obținute de MEDIAFAX.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions