Conecteaza-te cu noi

Actual

Instalație de distribuție de gaze naturale în Portul Constanța Sud

Published

on

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța va derula proiectul de investiții „Racord de medie presiune pentru distribuția de gaze naturale în Portul Constanța Sud“, proiect finanțat din surse proprii.
Valoarea investiției este de 5.798.437,50 lei și are o durată de implementare de 24 de luni. Execuția lucrărilor va fi realizată de SC Petroconst SA.

Scopul proiectului este de a da posibilitatea consumatorilor din zona de sud a Portului Constanța de a se alimenta cu gaze naturale, până în prezent 30 de operatori solicitând racordarea la noua rețea care va avea o lungime de circa 9 km.
Un sistem similar a fost dezvoltat în zona de nord a Portului Constanța în anii 2002 – 2003.

Lucrările vor începe în zona sens giratoriu Poarta 10, zona Scanner – Mol 1 – Schenker – Romtrans.

În prezent, în Portul Constanța Sud, în proprietatea CN APM SA, sunt 10 centrale termice având surse de alimentare combustibili lichizi, GPL și energie electrică. Pe lângă acestea, sunt numeroși potențiali consumatori de gaze naturale care sunt interesați să se racordeze la o sursă de gaze naturale.
Necesitatea realizării unei rețele de gaze naturale a apărut și din faptul că sursele actuale de alimentare au grad mare de poluare, eficiență energetică scăzută și costuri mari.

Pentru asigurarea necesarului de gaze naturale în zona de sud a Portului Constanța s-a studiat posibilitatea realizării unui sistem de alimentare care să satisfacă necesitățile actuale și în același timp să fie fezabil din punct de vedere tehnic și economic.
Având în vedere realizarea conductei de distribuție de către distribuitorul local, conducta al cărei traseu este adiacent portului în dreptul porții 10 Bis, s-a solicitat acordul deținătorului conductei și implicit al furnizorului pentru realizarea unui punct de alimentare care să deservească incinta portului.
În conformitate cu avizul tehnic de racordare emis de Distrigaz Sud Rețele, s-a aprobat realizarea unui punct de predare pentru Portul Constanța Sud în dreptul porții 10 Bis. Debitul aprobat pentru care s-a și făcut dimensionarea primară a rețelei de distribuție este de 3500 metri cubi/oră, la o presiune de 2 bari.
În cadrul dimensionării finale, s-a luat în calcul un debit suplimentar față de cel inițial de cca. 2500 metri cubi/oră, care ar trebui să acopere posibila dezvoltare a portului.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions