La solicitarea Ministerului Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică şi serviciile de urgenţă prespitaliceşti au activat planurile de măsuri pentru zilele caniculare, astfel încât riscurile medicale cauzate de temperaturile foarte ridicate din această perioadă să fie reduse.
Ministerul Sănătăţii cere serviciilor de ambulanţă alertarea echipajelor şi suplimentarea acestora, acolo unde numărul solicitărilor este în creştere.
Direcţiile de sănătate publică colaborează cu autorităţile locale, verifică respectarea condițiilor de asigurare a asistenţei medicale în unităţile sanitare – asigurarea stocurilor de medicamente de urgenţă, în special a medicamentelor pentru patologiile determinate/agravate de caniculă, funcţionalitatea generatoarelor de rezervă, asigurarea rezervelor de apă proprii ale unităţilor sanitare.
Ministerul Sănătății a demarat verificarea condiţiilor igienico-sanitare, de cazare şi alimentaţie, din taberele școlare, precum şi din unitățile hoteliere și cele de alimentație, punctele de prim ajutor, unitățile sanitare private de pe Litoral și din Delta Dunării.
În ceea ce priveşte populaţia, Ministerul Sănătăţii recomandă să fie urmate sfaturile medicilor şi să se evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18.
În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
Medicii ne sfătuiesc să consumăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.
Nu trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) care deshidratează organismul sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare între orele amiezii trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise
Treabuie evitate activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, gradinărit, etc).
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta