Conecteaza-te cu noi

Actual

(VIDEO) Țuțuianu, invitat cu șenilata pe drumul care leagă Murfatlar de Autostrada Soarelui

Published

on

Deși județul Constanța nu stă rău la capitolul drumuri asfaltate, cu toate acestea, sunt și și artere pe care, pentru a putea circula, îți trebuie musai mașină de teren. Este și cazul Drumului Comunal 27, care leagă orașul Murfatlar de satul Siminoc și Autostrada A2. Potrivit descrierii făcute pe primaria-murfatlar.ro, DC 27 este drumul care iniţial făcea legătura între oraşul Murfatlar şi satul Siminoc, dar care odată cu realizarea Autostrăzii face legătura între DN3 și Autostrada A2 Tronsonul 6 Cernavodă – Constanța traseul acestuia desfășurându-se parțial în intravilanul orașului Murfatlar sub denumirea de str. Portului, apoi din nou în extravilanul orașului Murfatlar, parțial pe intravilanul satului Siminoc sub denumirea de str. Murfatlar și apoi în extravilanul satului Siminoc până la intrarea acestuia în breteaua Autostrăzii A2.

Fiind că este o arteră extrem de importantă, care leagă Autostrada A2 de orașul Murfatlar, DC 27 ar putea fi folosit de mii de șofer, inclusiv de cei care se duc la Medgidia. Spunem ar putea, pentru că, în realitate, drumul este aproape impracticabil din cauza gropilor uriașe și a denivelărilor, iar în multe porțiuni, asfaltul lipsește cu desăvârșire. Deși, practic, DC 27 este administrat de Primăria Murfatlar, fiind și cea care ar trebui să-l reabiliteze, liberalul Septimiu Bourceanu, prim-vicepreședinte al Organizației Județene Constanța a PNL, a postat pe Facebook un filmuleț și mai multe imagini în care arată dezastrul în care se prezintă drumul. Mai mult, liberalul îl trage de urechi și pe președintele Consiliului Județean Constanța, Marius-Horia Țuțuianu, în condițiile în care șoseaua, dacă putem să îi spunem așa, face legătura, după cum am mai spus, între un oraș și Autostrada A2.

„Nu știu dacă președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a trecut vreodată pe acest drum. E foarte greu să îl numești drum pentru că asta ar însemna să poți să circuli pe el cu autovehicule nu cu tancuri sau mașini offroad. Și nu este orice șosea din Dobrogea, ci una care face legătura cu Autostrada Soarelui. De aceea îl invit pe Marius Horia Țuțuianu, cu șoferul din dotare bineînțeles, să facă o excusie cu obstacole pe drumul dintre satul Siminoc și autostradă. Să își ia domnul Țuțuianu un vehicul mare, precum șenilata cu care este deja obișnuit, pentru că are de trecut șanțuri până ajunge la autostradă“, scrie Bourceanu.

Pe de altă parte, Primăria Murfatlar ne spune că are un proiect pentru reabilitarea DC 27. Până când această rută va fi reabilitată, șoferii trebuie să evite cu orice preț să se aventureze pe acest drum, asta dacă țin la mașinile lor.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions