Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Punctul de Trecere al Frontierei Vama Veche au descoperit, printre bagajele unui cetăţean român, 223 genți inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
În data de 17.07.2019, în jurul orei 07.00, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Vama Veche, județul Constanța, au efectuat controlul specific, pe sensul de intrare în ţară, pasagerilor dintr-un autocar ce efectua curse pe ruta Turcia – România.
Astfel, poliţiştii de frontieră au descoperit, printre bagajele personale ale unui cetățean român, în vârstă de 42 de ani, domiciliat pe raza județului Constanța, 223 de genți, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
Persoana în cauză a declarat că bunurile au fost achiziționate din Turcia și nu deține documente legale pentru acestea.
Produsele, în valoare de aproximativ 21.310 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta