Exclusiv
Oficialii, direct implicați! Dorința de a face mulți bani a distrus pescuitul din Constanța!
Pe vremuri, constănțenii aveau mult pește la dispoziție și-l mâncau cu plăcere. Pentru cine nu-și mai amintește, este important de spus că, prin anii foametei, înainte de 1950, localnicii erau fericiți că au șansa de a trăi la malul mării și au posibilitatea nesperată de a mânca un pește pe care îl cumpărau la un preț de nimic de la pescari. Iar aceștia din urmă erau mulți și reușeau să facă față cerințelor foarte mari. Pentru că, pe aceea vreme, exista pește în Marea Neagră și depindea numai de oameni să-și asigure hrana de zi cu zi. Prin anii 80 a început foametea în România. Totul sau aproape totul era pe cartelă. Dar pește era și toată lumea putea să-l cumpere la un preț acceptabil. Iar în alimentare exista pește congelat, pentru că altceva găseai cu mare dificultate. Și în restaurante, era o zi pe săptămână în care se mânca doar pește, fără drept de apel. Nu puteai mânca altceva. O fi fost o porcărie, nu spun nu, dar nu a fost în totalitate! Și nu știu câtă lume a murit de foame. Dar anii au trecut și încet, încet lucrurile s-au schimbat. Acum pentru a mânca un pește trebuie să mergi la marile magazine comerciale, să scoți bani mulți din buzunar și să-ți bucuri papilele gustative și stomacul. Cei săraci, care își duc zilele de pe o zi pe alta, au și uitat care este gustul unui pește adevărat. Poate doar să găsească prin piețe, din când în când, hamsii sau guvizi pe care îi vând pescarii amatory, care au bărci pe la Costinești sau pe la Tuzla. Dar sunt din ce în ce mai rar văzuți și foarte puțini. Este adevărat că pe vremuri flota noastră de pescuit era foarte mare și pescuia în apele naționale și în multe dintre apele internaționale însă între timp lucrurile s-au schimbat radical.
Vă mai amintiți că, în Portul Tomis, existau colibe pescărești?
De când știu acest oraș, în portul Tomis existau colibe pescărești și puteai oricând să cumperi un pește. Dacă aveai bani mai mulți – să nu vă imaginați o sumă colosală – puteai să-și cumperi chiar un calcan. Nu era foarte ieftin, dar oricine și-l permitea din când în când. Iar dacă nu aveai bani pentru un pește scump, mereu puteai să-ți umpli sacoșa cu stavrizi, cambulă, laban sau scrumbie. Nu era chiar un festin, dar comparativ cu ziua de azi, când este sărbătoare dacă ai un pește proaspăt pescuit la masă, era minunat! Pe la începutul anilor 2000, pescarii din portul Tomis au fost încet-încet goniți. La început le-au fost dărâmate colibele, pentru că de, nu arătau bine, așa cum susțineau oficialii orașului. După ce le-au distrus barăcile, pescarii s-au retras spre marginea plajei, sub sălciile de lângă apă. (Care sălcii chiar existau în acea perioadă!). Acolo își țineau tot calabalâcul, începând cu bărcile necesare și terminând cu lăzile cu ustensile. A mai trecut puțin timp și ei nu au mai avut acces la apă. Din păcate, nu au avut niciodată un sediu, cu toate că și-au dorit acest lucru și au făcut numeroase demersuri în acest sens. La acea vreme, pescarii chiar se plângeau că pot fi dați afară din acel loc și că nu au nici un fel de documente care să le permită accesul. Un pescar vârstnic ne spunea la acea vreme că, pe vremuri, acolo era o faleză naturală și câțiva pescari care își trăgeau lotcile în zonă. Dar acum nu mai este nimic cu iz pescăresc. În zonă s-au construit diferite restaurante și terase, toate private, care aparțin unor persoane apropiate fostului primar Radu Mazăre. Dar să o luăm cu începutul și să vă explicăm cum au stat de fapt lucrurile.
A trecut timpul și trebuia să apară un mare hotel. Dar a rămas doar scheletul său
Prin anul 2001, primăria Constanța a decis demolarea clădirilor Yahting Club Constanța, care își avea activitatea exact în zona respectivă. Au urmat apoi procese nesfârșite între federația sportivă și primăria municipiului Constanța. Într-o primă instanță, Federația a câștigat, dar au urmat alte procese care au fost pierdute. În ianuarie 2001, când deja municipiul Constanța era condus de Radu Mazăre și o serie de oameni apropiați lui, terenul de la malul mării din pretul Tomis a fost trecut din domeniul public în domeniul privat al Constanței. În anul următor, se încheia deja un contract de concesiune între Primărie și firma ”Satu&Fase” SRL, care era reprezentată de către un italian, Santoni Tullio. După mai puțin de un an, contractul de concesionare s-a transformat în contract de vânzare-cumpărare. Adică, primăria Constanța îi vindea italianului suprafața respectivă de teren aflat pe malul mării, pentru o sumă de aproximativ 300.000 de dolari. Potrivit contractului de vânzare cumpărare încheiat între cele două părţi, SC „Satu & Fase“ SRL a cumpărat o suprafaţă de 1.924,47 metri pătraţi, contra sumei amintite, din care 95.000 de dolari s-au plătit în avans, la data de 18.10.2002 şi TVA, iar diferenţa de preţ, în sumă de 214.750 USD, la care se aplică TVA de 19 la sută, „se plăteşte eşalonat de către societatea cumpărătoare, într-un termen de maximum doi ani, eşalonat în rate trimestriale“. S-a vândut în acest fel un teren situat într-un punct strategic şi cu un potenţial turistic extraordinar. Așadar, a scăzut suprafața de teren de care dispunea primăria Constanța. Între timp a început și construcția unui hotel. Ar fi trebuit să fie un hotel Hilton, după cum spunea Radu Mazăre, înalt, foarte bine făcut, aspectuos și extrem de bine situat pe malul mării. S-a lucrat ce s-a lucrat și, în scurt timp au început să apară probleme între proprietar și constructori. Știți foarte bine cum arată clădirea la ora actuală. A rămas o mare carie în gingia portului Tomis, plină de apă, de mizerii și de gângănii. Dar, din păcate, nu este vorba doar despre atât. Au fost nume mari implicate în această mizerie. Așa cum spuneam, italianul nu mai putea continua lucrările; unii spuneau că are dificultăți financiare, alții invocau problemele de familie pe care le avea. Cert este că trebuia să vândă investiția, lucru pe care l-a și făcut. A apărut astfel firma ”Astera Consulting” SRL Constanța, care a cumpărat scheletul hotelului și alte câteva loturi de teren din vecinătate.
Intră în peisaj oamenii lui Radu Mazăre
În luna octombrie 2012, Radu Mazăre anunţa că, în Portul Tomis, va fi construit un hotel Hilton. Mazăre chiar preciza că investiția a fost începută de către un italian, în urmă cu 6-7 ani, și că a stopat lucrările. Dar că hotelul a fost vândut. „ Clădirea existentă, aşa cum a fost lăsată, a fost preluată de o companie turcească şi una din Cipru, care au semnat un contract cu Hiltonul. În portul Tomis, pe structura respectivă se va finaliza, ca investiţie privată, un hotel Hilton, repet, contract semnat. Mi-a fost adus la cunoştinţă, au venit investitorii, mi-au prezentat contractul cu Hiltonul.” – spunea Mazăre. În anul 2006, italienii s-au retras cu totul din firma românească, după ce au vândut afacerea unei firme cipriote, contra sumei de 1.400.000 de euro! Ceva mai târziu, contractul de vânzare cumpărare a fost modificat, iar prețul de vânzare a scăzut cu 200.000 de euro. Așadar, terenul şi scheletul construit în Portul Tomis au ajuns la SC ”Astera Consulting” SRL. Sediul social a fost cumpărat, cu o sumă modică, de 420.000 de euro, de SC Sisteme Internaţionale de Afaceri SA – firmă deţinută de Gheorghe Valentin Ionescu, fost coleg de facultate cu Radu Mazăre. Mai multe documente oficiale arată că omul de afaceri care aducea Hiltonul în Constanța era chiar Sorin Strutinsky, partener de afaceri al lui Mazăre. Doar că afacerea nu a mai prosperat, iar hotelul este și acum în același stadiu de ruină gigantică. Și, din câte se pare, este nevoie de alți investitori, dacă vor exista, care să continue lucrările. Pentru că este într-adevăr păcat ca, după atâta tam-tam, după atâtea distrugeri ale vieții unor oameni, și nu mă refer neapărat la pescari, ci și la familiile și prietenii lor, lucrurile să se așeze și să pornească pe o cale normal. Nu-i firesc ca în portul Tomis să troneze un schelet, acoperit sau nu. Dacă tot s-a ajuns aici, dacă tot s-a distrus atât de mult și nu mai putem întoarce lucrurile, este normal ca ele să continue într-o formă civilizată și corectă.
