Peste 100 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanţa vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre echipele FC Viitorul şi KAA Gent, din cadrul turului II preliminar Europa League. Partida se dispută astăzi, 01 august a.c., începând cu ora 18.00, pe stadionul central al Complexului Academiei Hagi de la Ovidiu.
Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 16.30, iar pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria Constanţa recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces. De asemenea solicităm, atât suporterilor, cât şi cetăţenilor, să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca această competiţie să se desfăşoare în condiţii optime de siguranţă.
Jandarmeria recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
”Încercăm să facem imposibilul. Trebuie să marcăm de patru ori ca să ne calificăm, aşa cred. Am făcut un joc bun în atac. Încrederea vine de la cum a arătat atacul nostru în deplasare. Tranziţia noastră negativă trebuie să fie mult mai bună, am luat goluri pe atacuri foarte rapide. În meciuri de genul ăsta, un gol sau două pot fi aduse de public. Dacă noi o să aratam bine, putem să marcăm un gol cu ajutorul publicului.
Nu trebuie să luăm goluri, avem 1000 de situaţii de joc, cel puţin, într-un meci. 200 sunt atacuri. Din 200, 4-5 trebuie să intre, să le facem să intre. Sper să le facem şi la meciul ăsta. 150-200 de atacuri, cam aşa sunt. 3-4 goluri trebuie să producem. Asta sperăm. Meciul are 90 de minute, se pot întâmpla atâtea… Ne trebuie încredere multă şi noi o avem! La meciurile astea se aleargă mult, trebuie să fim pregătiţi. E de muncă! Ritmul face diferenţa între noi şi fotbalul european. Viteza de joc în Europa e foarte ridicată. Am făcut şi noi meciuri bune, sper să ne ridicăm la nivelul meciului“, a declarat Gică Hagi, la conferinţa de presă.