Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Primarii de municipii, ÎMPOTRIVA ordonanței care blochează angajările în sistemul bugetar

Published

on

Primarii de municipii din România se poziționează împotriva Ordonanței privind blocarea ocupării unor posturi vacante în sistemul bugetar.

Printr-un comunicat de presă, comitetul director al Asociației Mumicipiilor din România transmite măsurile luate în acest caz:

Iată documentul:

Referitor la: proiectul de Ordonanță privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, prin care Guvernul intenționează să blocheze ocuparea posturilor vacante în sistemul bugetar, Asociația Municipiilor din România (AMR ) face precizarea că municipiile din România își exprimă OPOZITIA FERMĂ ca administrația publică locală să facă obiectul acestor noi măsuri!

Advertisement
usr

Având în vedere proiectul de Ordonanță privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, prin care Guvernul intenționează să blocheze ocuparea posturilor vacante în sistemul bugetar, Asociația Municipiilor din România face următoarele precizări:

1. Pentru prima oară, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, a fost recunoscut în mod real dreptul autorităților locale de a stabili și implementa propria politică de personal, ținând cont de realitățile sociale și de planurile de dezvoltare locală. Renunțarea la acest principiu, la numai 2 ani de la statuarea lui legală, nu este oportun.

Cele mai multe municipii au trecut în ultimii doi ani de la apariția legii salarizării printr-un amplu proces de restructurare a schemelor de personal, de reașezare a atribuțiilor în cadrul unor structuri organizatorice mai suple în primării si în instituțiile publice locale.

Blocarea angajărilor în administrația publică locală ar reprezenta doar o măsură arbitrară, de natură să îngreuneze activitatea administrației locale, atât de grea încercată de continua „reformă fiscală și bugetară”.

2. Constatăm de asemenea o afectare nepermisă a principiului autonomiei locale : MFP propune interdicția de a achiziţiona din fonduri publice servicii de telefonie mobilă pentru personalul angajat, cu excepția persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică. Vă comunicăm că telefonia mobilă asigură un contact direct al serviciilor publice cu cetățeanul : nici nu putem să ne închipuim servicii publice locale de calitate fără internet și telefonie mobilă. Polițiștii locali, inspectorii din cadrul serviciilor de administrare a domeniului public (parcări, pază), pesonalul din sfera serviciilor de utilități publice, asistenții sociali care pătrund în zone rău famate, etc. utilizează telefonia mobilă și aplicații mobile pentru furnizarea unor servicii de calitate și pentru propria siguranță.

Advertisement
usr

Față de acestea, ne declarăm opoziția fermă ca administrația publică locală să facă obiectul acestor noi măsuri!

Așteptăm de la Guvernul României măsuri reale de modernizare a administrației, cum ar fi:

1. Adoptarea Codului Finanțelor Publice Locale și stabilirea cotelor din impozitul pe venit ce revin UAT-urilor, asigurând astfel predictibilitatea bugetelor ce revin serviciilor publice locale (apă, canalizare, salubritate, transport public local, iluminat, investiţii în școli, creșe, grădinițe și spitale, drumuri, etc.)

2. Respectarea obligației asumate prin Programul de Guvernare, de a suporta integral de la bugetul de stat, cheltuielile cu asistența socială.

3. Transparentizarea activității ANAF și crearea posibilității ca APL să aibă acces permanent la informațiile privind colectarea IV, care constituie una din sursele de venit a bugetelor locale. Reglementarea legală a obligației MFP prin DGFPL de a transmite trimestrial, către toate UAT-urile, informații privind incasarile totale din impozitul pe venit la nivelul fiecărei UAT, respectiv sumele achitate cu titlu de impozit pe venit atât de contribuabilii mici și mijlocii, cât și de contribuabilii mari administrați în prezent de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Advertisement
usr

4. Adoptarea de urgență a rectificării bugetare și acordarea către UAT-uri a sumelor din ce li se cuvin, conform cotelor prevăzute în Legea bugetului de stat.

Comunicatul este semnat de:

Comitetul Director al AMR

Robert Sorin NEGOIŢĂ , Primarul Sectorului 3, Preşedinte
Ilie Gavril BOLOJAN, Primarul Municipiului Oradea, Preşedinte executiv
Mihail GENOIU, Primarul Municipiului Craiova, Prim-vicepreşedinte
Ion LUNGU, Primarul Municipiului Suceava, Prim-vicepreşedinte
Ovidiu Teodor CREŢU, Primarul Municipiului Bistriţa, Vicepreşedinte
Daniel Ştefan DRĂGULIN, Primarul Municipiului Călăraşi, Vicepreşedinte
Decebal FĂGĂDĂU, Primarul Municipiului Constanţa, Vicepreşedinte 
Dan BOBOUŢANU, Primarul Municipiului Hunedoara, Vicepreşedinte
Florin OANCEA, Primarul Municipiului Deva, Vicepreședinte
Viorel Marian DRAGOMIR, Primarul Municipiului Brăila, Secretar General
Calin BIBARȚ, Primarul Interimar al Municipiului Arad, Membru
Adrian MOCIONIU, Primarul Municipiului Slobozia, Membru
Tiberiu Iacob RIDZI, Primarul Municipiului Petroşani, Membru
Cosmin NECULA, Primarul Municipiului Bacău, Membru
Constantin TOMA, Primarul Municipiului Buzău, Membru
Emil BOC, Primarul Municipiului Cluj Napoca, Membru
Cristi MISĂILĂ, Primarul Municipiului Focşani, Membru
Ionuţ Florin PUCHEANU, Primarul Municipiului Galaţi, Membru
Nicolae BARBU, Primarul Municipiului Giurgiu, Membru
Mihai CHIRICA, Primarul Municipiului Iaşi, Membru
Kereskenyi GABOR, Primarul Municipiului Satu Mare, Membru
Árpád András ANTAL, Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, Membru
Marcel ROMANESCU, Primarul Municipiului Târgu Jiu, Membru
Dumitru BOROŞ, Primarul Municipiului Bârlad, Membru
Costan MORAR, Primarul Municipiului Dej, Membru
Marius SCRECIU, Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin, Membru
Francisc BOLDEA, Primarul Municipiului Lugoj, Membru
Lucian MICU, Primarul Municipiului Roman, Membru
Nicolae ROBU, Primarul Municipiului Timişoara, Membru
Constantin HOGEA, Primarul Municipiului Tulcea, Membru
Ionel CIUNT, Primarul Municipiului Zalău, Membru

foto: ilustrativ / Asociația Municipiilor din România

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions