Conecteaza-te cu noi

Actual

Polițiștii locali au dat amenzi cu nemiluita în Mamaia și Satul de Vacanță

Published

on

Și în cursul săptămânii trecute, polițiștii locali  au desfășurat activități de control în Stațiunea Mamaia, Sat Vacanță și Plaja Constanța ( sectorul cuprins între Modern și Reyna).

Oamenii legii au verificat respectarea normelor rutiere, a celor legate de menținerea curățeniei pe raza municipiului Constanța, legalitatatea lucrărilor de construire din domeniul disciplinei în construcții, desfășurarea în condiții legale a activităților comerciale și a serviciilor de piață, precum si respectarea normelor ordine publică, liniște și conviețuire socială.

În Stațiunea Mamaia au fost întocmite 28 note de constatare persoanelor juridice care își desfășurau activitatea comercială în locații care au fost verificate și din punct de vedere al respectării prevederilor legale din domeniul disciplinei în construcții.

Operatorilor economici le-au fost întocmite 30 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției, în valoare de 16.500 lei, în conformitate cu prevederile HCL nr. 427/2017 privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață, din care 8 au fost avertismente cu dispunerea de măsuri complementare de remediere a aspectelor constatate.
Polițiștii locali au acționat în zona de promenadă din municipiul Constanța, Faleza Cazino, Portul Tomis, pe sectoarele de plajă din Stațiunea Mamaia și plaja Constanța ( Modern-Reyna) în vederea combaterii comerțului ilicit, fiind aplicate 82 amenzi contravenționale pentru acte de comerț ambulant/neautorizat, în valoare de 41.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr.12/1990 – privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

Bunurile și produsele comercializate fără autorizație, acte de proveniență sau în condiții igienico sanitare improprii au fost confiscate de către autorități. În majoritatea cazurilor cei care au fost surprinsi de către oamenii legii au distrus marfa deținută în vederea vânzăriii în mod ilicit.

De asemenea, lucrătorii instuției de poliție locală cu atribuții în domeniul ordinii publice au desfășurat activități specifice pe raza Stațiunii Mamaia, Sat Vacanță, Plaja Constanța, Plaja din Mamaia Nord și Sud cu aleile de promenadă aferente, Zona Peninsulară, Portul Turistic Tomis și Faleza Cazino din Constanța, ocazie cu care s-au aplicat 58 sancțiuni contravenționale, în valoare 23.200 lei, în conformitate cu prevedrile H.C.L nr.184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța din care 55 de amenzi au fost date pentru staționarea autovehiculelor pe spațiul verde sau cu această destinație din Stațiunea Mamaia, iar celelalte 3 fapte contravenționale au fost constatate pentru aruncarea sau depozitarea unor obiecte pe domeniul public.

În paralelel, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au acționat în scopul asigurării și menținerii siguranței traficului rutier în Stațiunea Mamaia, ocazie cu care au fost aplicate un număr de 72 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 37.260 lei, după cum urmează: – 18 pentru opririri neregulamentare, – 48 pentru staționări neregulamentare,  -3 pentru staționarea autoturismului pe spațiul verde sau cu această destinație și – 3 pentru ocuparea unui loc de parcare marcat corespunzător pentru persoanele cu dizabilități.

”Totodată, vă aducem la cunoștință faptul că s-a dispus măsura ridicării unui număr de 24 de autovehicule, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Menționăm faptul că astfel de acțiuni se vor desfășura în mod constant!”, precizează Biroul de presă al Direcției Poliției Locale Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions