În urma unui apel prin numărul 112, a fost anunțat un accident rutier pe DJ 222F, Ostrov-Dăeni, județul Tulcea, în care un microbuz cu persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Având în vedere posibilitatea unui număr mare de ocupanți, încă de la primirea apelului ISU Tulcea a activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor medicale de la nivelul întregului județ la locul accidentului.
În momentul de față nu se cunoaște numărul exact al ocupanților, misiunea este în dinamică.
La fața locului se deplasează 2 ambulanțe SMURD, 2 ambulanțe SAJ, 1 autospecială de descarcerare cu punct medical avansat, 1 autospecială de descarcerare grea, 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare și a fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD.
La locul intervenției se deplasează Inspectorul Șef, Colonel Petrov Daniel.
Update: Potrivit Biroului de presă al ISU Delta Tulcea, 14 persoane au fost în vehicul, dintre care 4 adulți și 1 copil de 17 ani necesită îngrijiri medicale. Toți sunt conștienți și stabili.