Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

A 15-a staţie de epurare a RAJA a fost inaugurată! Oraşul Feteşti a intrat în rândul lumii civilizate!

Published

on

Ieri a fost inaugurată staţia de pompare ridicată în oraşul Feteşti. La festivitate au participat directorul general al companiei RAJA SA, Felix Stroe, dar şi vicepresedintele CJ Ialomiţa, Emil Cătălin Grigore. La tăierea panglicii a fost de faţă şi corul regiei, care a dat un aer si mai festiv acestui eveniment. În discursul inaugural, Felix Stroe a declarat s-a reuşit realizarea unui obiectiv impresionant, modern. El a declarat că noua staţie este cea de-a 15-a inaugurată într-un oraş care era ultimul dintre cele riverane Dunării ce încă deversau apele uzate în fluviu, fără nici un fel de epurare preliminară. Noua staţia este una ultraautomatizată, cu toate treptele de epurare şi o capacitate echivalentă de 46.000 de locuitori. Este deservită de 10 salariaţi dar există un post care functioneaza 24 din 24 de ore. “Apele care ies de aici sunt ape de izvor ce merg în Dunăre. Până acum, apele uzate plecau direct în Dunărea în care ne îmbăiem”.(…)  În Feteşti s-au făcut zece puţuri noi, de adâncime, care asigură apa de calitate şi la debite suficiente pentru populaţia oraşului. S-au construit 78 de km de reţele de canalizare, conducte de refulare pe o lungime de 10 km, 14 km de reţele de distribuţie de apă, 5 km de canalizare reabilitată şi zece staţii de pompare. La care se adaugă această staţie de epurare foarte modernă, care respectă toate cerinţe Uniunii Europene în materie de mediu. Este o bijuterie tehnologică.“, a explicat directorul general al RAJA. Felix Stroe a vorbit şi despre preţul la apă şi a adus în discuţie topul naţional al companiilor furnizoare din toată ţara – care sunt în număr de 49 – în care RAJA se situează pe locul 15, cu 4,46 lei/mc.„Apa nu trebuie să aibă culoare politică, ea trebuie să fie de calitate şi cu un preţ accesibil. Preţul nu îl stabileşte RAJA, ci Autoritatea Naţională de Reglementare în Servicii Comunale, şi trebuie să reflecte în mod corect cheltuielile, investiţiile şi costurile de operare“, a mai spus şeful companiei de apă. El a mai precizat că RAJA nu mai încasează apa pluvială, care era de până la 10% din factură, încă din anul 2013. Reprezentantul companiei de apă a amintit şi datele limită până la care localităţile cu peste 10.000 de locuitori trebuiau să se conformeze directivelor europene. Astfel, după 30 iunie 2016, Comisia Europeană a demarat procedura de verificare a conformării şi acolo unde se va stabili că serviciul de apă şi canalizare nu respectă standardele, se aplică sancţiuni, care pornesc de la 3.400 de euro/zi şi trec de 100.000 euro/zi pentru localitatea respectivă, amenzi care se aplică până la conformare. Felix Stroe a dat un exemplu elocvent pentru a se înţelege exact sumele pe care le avem de achitat către RAJA: “Un pachet de ţigări costă 16 lei, adică o ţigară este 80 de bani. Asta înseamnă 1/5 dintr-un metru cub de apă. Un locuitor consumă în medie 4mc de  apă pe lună. Faceţi un calcul şi vedeţi. Nu cred că preţul atârnă greu în povara cetăţenilor.”,  a declarat Felix Stroe.  În privinţa viitorului, a spus că au fost avizate favorabil toate proiectele depuse de RAJA pentru Programul Operaţional Investiţii Mari 2014-2020, ultimul pentru care UE va mai acorda finanţări pentru infrastructura de apă şi canalizare. „Avem proiecte aprobate în valoare de 607 milioane de euro, dintr-un total de 3 miliarde euro pe care ni le-a alocat UE. RAJA este prima companie de apă din România cu proiectele aprobate, iar acum regula este primul venit, primul servit“, a declarat Stroe. Este demn de precizat că într-un top naţional care include ministere şi companii naţionale, RAJA Constanţa se situează pe locul patru în privinţa absorbţiei de fonduri europene în exerciţiul financiar 2007-2014, cu un procent de absorbţie de 100%. Practic toţi banii puşi la dispoziţie de Uniunea Europeană au fost investiţii în reţele noi de apă şi canalizare, staţii de pompare, puţuri de mare adâncime, staţii de epurare.

 

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions