Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Tulcea: Șoferul care a provocat accidentul în care au murit 3 persoane, arestat pentru 30 de zile

Published

on

În cursul acestei seri, bărbatul vinovat de accidentul din satul Văcăreni, județul Tulcea, care s-a soldat cu trei persoane decedate, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

El fusese reținut în ultimele 24 de ore, după ce a fugit de la locul accidentului înregistrat duminică după-amiază.

Sub influenţa băuturilor alcoolice, el conducea un autoturism pe drumul european 87, iar la ieşirea din satul Văcăreni, din cauza vitezei excesive, a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit în curtea unei locuinţe.

În urma  accidentului, două persoane care se aflau în curtea în care a intrat cu mașina au murit pe loc, iar o a treia – o femeie însărcinată – a decedat la spitalul din Galați. Alte trei persoane au fost rănite.
Iniţial, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, dar a fost depistat de poliţişti în satul lui natal.

Advertisement
usr

La testarea cu aparatul etilotest, el avea o concentraţie de 0,14 miligrame litri alcool pur în aerul expirat, iar poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions