Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Un copil de 4 ani s-a pierdut pe plaja din Mamaia

Published

on

O fetiță de 4 ani s-a pierdut azi, pe plaja din Mamaia. Ea venise în vacanță cu părinții și, din neatenție s-a distanțat foarte mult de ei, după care s-a pierdut.

Este vorba despre Briana, care a fost găsită de un echipaj al Jandarmeriei în apropierea plajei de la Cazino. Jandarmii au fost alertați de un salvamar care a  spus că a găsit un copil singur, dezorientat şi speriat care se plimba pe plajă.  Jandarmii s-au apropiat  de micuță, au liniştit-o şi au întrebat-o cum o cheamă şi dacă are nevoie de ajutor.

Le-a răspuns că ”mă jucam pe plajă cu mai mulţi copii, m-am  îndepărtat şi nu i-am mai văzut pe mami şi tati”. A mai fost întrebată dacă ştie numele hotelului unde sunt cazaţi.  A spus că nu ştie, dar că părinţii ei sunt pe plajă.

Echipajul format din şapte jandarmi a plecat imediat în căutarea părinţilor.  Trei au plecat spre hotelul ”Riviera”, doi spre Cazino şi doi pe faleză.  După aproximativ 10 minute au observat o femeie agitată care întreba lumea de pe plajă dacă nu au văzut o fetiţă. A fost condusă de jandarmi pe faleză, acolo unde o aştepta Briana. S-au îmbrăţişat şi au plecat spre unitatea de cazare…

Advertisement
usr

Sfaturi pentru părinţi:

-să acorde o atenţie deosebită copiilor, care se pot rătăci cu uşurinţă în locurile aglomerate;

-copiii să nu se îndepărteze din zona în care vă aflaţi;

-să-i învăţaţi pe cei mici numarul dumneavoastră de telefon şi numele unităţii unde sunteţi cazaţi;

-dacă se rătăcesc sa se adreseze persoanelor din jur şi să ceară ajutor;

Advertisement
usr

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions