Consiliul Local Constanța a votat, astăzi, în ședință extraordinară, la propunerea primarului Decebal Făgădău, alocarea a 4,5 milioane de euro pentru 14 cluburi și asociații sportive din oraș:
Asociația Fotbal Farul Constanța – 4.000.000 de lei
Asociația Handbal Club Dobrogea Sud Constanța – 9.000.000 de lei
Clubul Sportiv Tomitanii – 2.000.000 de lei
Clubul Sportiv Farul Constanța – 1.100.000 de lei
Asociația Baschet Club Athletic Constanța – 1.200.000 de lei
Clubul Sportiv Phoenix Constanța – 1.200.000 de lei
Clubul Sportiv Universitar Neptun 800.000 de lei
Club Sportiv Cleopatra Mamaia – 700.000 de lei
Asociația Club Sportiv Top Star Table Tennis Constanța – 400.000 de lei
Asociația Club Sportiv Top Volei 05 Constanța – 300.000 de lei
Club Sportiv Știința Constanța – 200.000 de lei
Asociația Club Sportiv Academia de Voilei Tomis Constanța – 300.000 de lei
Asociația Club Sportiv Frontiera Tomis Constanța – 70.000 de lei
Asociația Club Sportiv Selena S.N. Constanța – 120.000 de lei
Liberalii îi transmit primarului că elevii din Constanța au nevoie de săli de sport
Alocarea celor peste 21 de milioane de lei (aproximativ 4,5 milioane de euro) a fost aprobată cu votul consilierilor PSD, PMP și independentul Victor Constantin. În schimb, cei șapte consilieri ai PNL prezenți la ședință s-au opus acestor alocări. Liderul consilierilor PNL, Adriana Arghirescu, a reiterat, așa după cum o făcuse într-o postare anterioară pe Facebook, că Făgădău dă milioane de euro, din banii constănțenilor, pentru entități sportive care nu au treabă cu sportul de masă sau cel școlar.
„Mii de elevi din Constanța fac ora de sport în săli de clasă sau incinte improvizate, iar primarul Constanței dă aproape CINCI MILIOANE de euro unor cluburi și asociații sportive din oraș. În plus, banii au fost alocați total netransparent de o comisie înființată prin ordin de primar. Nu avem nimic cu sportul, dar cred că trebuie mai multă aplecare către sportul de masă, cel școlar de unde pot apărea o nouă Simona Halep sau Gheorghe Hagi, cu care se laudă domnul Făgădău. Repet, cei mai mulți elevi din Constanța fac ora de sport în incinte improvizate, în timpul sezonului rece. De asemenea, repet: vrea Decebal Făgădău să ajute sportul constănțean? Soluția evidentă și imediată este să construiască săli sport la toate liceele și școlile care nu au pentru ca elevii să poată face ora de sport în condiții civilizate, să le placă această materie, să descopere pasiunea pentru o disciplină sportivă și să facă performanță“, a declarat consilierul local al PNL.
PSD: „PNL sabotează sportul constănțean“
În replică, social democrații au trimis un comunicat de presă în care îi acuză pe liberali că sabotează sportul constănțean.
„Astăzi, liberalii au votat împotriva tuturor sporturilor din Constanța. Au venit cu zero proiecte în ceea ce privește susținerea sportului constănțean, atât în ceea ce privește sportul de masă, cât și pe cel de performanță”, a declarat președintele organizației PSD municipiul Constanța, Decebal Făgădău.
În comunicat, pesediștii spun că în ședința de Consiliu Local de astăzi au fost supuse la vot proiectele de hotărâre privind alocarea unor sume pentru finanțarea activității sportive a 14 cluburi constănțene, proiecte care au trecut cu voturile PSD și PMP.
„Partidul Social Democrat înțelege că, în disperare de cauză, liberalii au intrat în campanie mai devreme, însă demagogia și votul împotriva cetățeanului nu aduc puncte electorale. La Constanța se investește într-o Sală Polivalentă, ne propunem să avem o pepinieră de campioni, vin din spate o mulțime de tineri care au nevoie de modele. Sportul constănțean are nevoie de susținerea noastră“, se arată în comunicat.
Bourceanu (PNL): „Ce interes are Făgădău să dea acești bani unor entități private?“
Prim-vicepreședintele PNL Constanța, Septimiu Bourceanu, a declarat, la rândul său, că Decebal Făgădău își bate joc din nou de constănțeni după ce insistă să dea unor cluburi și asociații sportive din municipiu aproape cinci milioane de euro.
„Nu construiește un spital, nu amenajează cinci parcuri, nu construiește zece Parcări, dar dă banii cu care s-ar putea face aceste obiective unor cluburi private. Poate ne spune și nouă primarul Constanței ce interes are să dea acești bani unor entități private în loc să ia lista cu zecile de promisiuni de la începutul mandatului său și să înceapă să realizeze din ele. A uitat Decebal Făgădău că a promis pasaj rutier subteran, pasarelă supraetajată, piețe cu spații verzi supraetajate, săli de sport la școlile și liceele care nu au și lista poate continua. Din toate aceste promisiuni electorale pe care le-a uitat între timp, primarul Constanței a ales să dea bani unor cluburi sportive. Îi amintesc lui Decebal Făgădău că pentru a ajunge la competițiile sportive, constănțenii trebuie să se deplaseze pe străzi asfaltate, să aibă locuri de parcare în oraș și spitale decente în care să se trateze dacă li se întâmplă ceva. Mai au nevoie constănțenii de parcuri și grădinițe, un mediu de afaceri sănătos care să atragă investitori, un oraș curat și verde. În loc de toate acestea, constănțenii au parte de un oraș trist, plin de stâlpişorii de pe trotuare ai viceprimarului Babu, fără spații verzi, dar cu o serie de cluburi și asociații sportive finanțate din bani publici“, a Bourceanu.
Sursa foto: radioconstanta.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta