Conecteaza-te cu noi

Actual

Copil pierdut pe plajă, găsit de jandarmi. A fost predat familiei

Published

on

În cursul zilei de azi, 17 august, în jurul orei 13.00, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au fost sesizați cu privire la un copil în vârstă de 10 ani, care se pierduse pe plaja din cartierul Faleză Nord.

Imediat, două echipaje de jandarmerie au pornit în căutarea acestuia. În scurt timp, l-au găsit la aproximativ 1 kilometru de locul unde erau părinții lui. Cu toate că era foarte speriat, băiețelul le-a povestit jandarmilor că a plecat să se plimbe și nu a mai știut să se întoarcă în zona unde făcea plajă alături de familie.

În scurt timp, oamenii legii l-au condus pe micuț în siguranță la locul unde se aflau părinții.

”Pentru prevenirea unor evenimente neplăcute, recomandăm următoarele: – acordaţi o atenţie deosebită copiilor, care se pot rătăci cu uşurinţă în locurile aglomerate; – asiguraţi-vă că aceştia cunosc numele părinţilor sau al însoţitorilor, numărul de telefon unde aceştia pot fi găsiţi, precum și numele unității de cazare; – învăţaţi copilul că, dacă se pierde de părinţi, trebuie să rămână în zona unde i-a văzut ultima dată şi să apeleze la un echipaj de siguranţă publică.”, precizează Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions