Președinte al Organizației Județene a PSD Constanța, Felix Stroe a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, că social democrații de la malul mării o susțin pe Viorica Dăncilă în cursa sa pentru Cotroceni. Liderul social democraților din Constanța spune că Dăncilă este „o femeie muncitoare, tenace, perseverentă și dârză, cum sunt femeile din România“.
„Președintele Partidului Social Democrat și prim-ministru al României, doamna Viorica Dăncilă a fost votată în Biroul Permanent Național, validată apoi în Comitetul Executiv al PSD drept candidat al partidului la alegerile prezidențiale din toamnă, votată și la Congresul Extraordinar din 24 august a.c. Prin urmare, toate forurile democratice ale partidului au fost consultate, și în această privință. România are nevoie acum, mai mult decât niciodată, de un președinte matur și responsabil, un român, om dintre oameni. Un președinte care să rămână mereu alaturi de români, pentru a ajuta mame, copii, tineri, pesionari. Un președinte patriot, care să se gândească permanent la țara sa și să o reprezinte în interesul ei, întregul mandat, nu numai câteva luni, la sfârșitul său, doar în campanie electorală. Un președinte care să nu dea dovadă de cinism și dispreț pentru cei care au avut încredere în el, pentru cel ce promitea lucrul bine făcut. Un președinte care să răspundă permanent pentru ceea ce face și ce nu face. Și mai ales de ce și în interesul cui nu face. Pentru prima oară, România are nevoie, are șansa și poate avea un președinte-femeie, soție, mamă și gospodină. O femeie muncitoare, tenace, perseverentă și dârză, cum sunt femeile din România. Și mai ales, România are nevoie de un OM care a dovedit că a făcut ceva pentru țara sa și care poate face în contiunare. Din poziția de prim-ministru, reprezentând PSD, partidul care a câștigat ultimele alegeri parlamentare, doamna Viorica Dăncilă și guvernul său au continuat să-și îndeplinească promisiunile: au mărit pensiile și salariile, au adus creșterea economică, au aplicat măsuri sociale menite să îmbunătățească nivelul de trai al populației. Din toate aceste considerente, Organizația Județeană a PSD Constanța salută și sprijină candidatura doamnei Viorica Dăncilă la Președinția României. Va fi o luptă electorală grea, în care și membrii PSD Constanța vor contribui cu toate eforturile pentru a obține victoria. România merită mai mult și va obține mai mult respect și prestigiu internațional cu un Președinte patriot, care iubește România“, se arată în comunicatul semnat de Stroe.