Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Interes scăzut al publicului din Constanța pentru mitingul lui Dan Barna

Published

on

Alianța USR PLUS a organizat ieri la Constanța primul miting din campania de strângere de semnături pentru candidatura lui Dan Barna la președinția României. Evenimentul a avut loc în Piața Ovidiu, însă a suscitat un interes extrem de scăzut din partea constănțenilor. Potrivit unor estimări ale presei locale, la manifestație au participat aproximativ 150 de persoane, în mare parte membri ai celor două partide din regiunea sud-est.

Organizatorii și-au dorit un debut remarcabil pentru campania lui Dan Barna. Ca dovadă, în anunțurile publicate încă din urmă cu o săptămână, publicul constănțean era invitat la un miting ”de amploare”. Locația inițială a fost stabilită în parcul Primăriei, pe esplanada din fața monumentului Victoriei. Este vorba de un monument ridicat în perioada dictaturii, care se numește, de fapt, monumentul Victoriei Socialismului. Probabil din cauza acestei rezonanțe, care a fost speculată de criticii din mediul virtual, Alianța a decis pe ultima sută de metri să schimbe locația mitingului, în Piața Ovidiu, acolo unde Dan Barna și Dacian Cioloș au fost primiți cu multă căldură în luna mai, în campania pentru europarlamentare. Primirea de atunci nu s-a mai repetat acum. În piață au fost prezente aproximativ 150 de persoane, potrivit estimării Constanța.Ro (vezi AICI).

Mitingul a fost urmărit pe Facebook de 1.455 de persoane în postarea inițială și de alte 34.889 de persoane din alte 48 de postări (redistribuiri). Puteți viziona clipul USR aici:

Advertisement
usr

Sursa foto/video: Facebook.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions