În cursul zilei de ieri, polițiștii locali din Constanța au avut o acțiune amplă de verificare și sancționare a taximetriștilor care nu respectă legislația rutieră.
Potrivit Biroului de presă al DPGPL Constanța, poliţiştii au executat acţiuni tematice pe linia depistării și sancționării conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale referitoare la transportul de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere.
Au fost verificate 207 autovehicule, fiind depistate o serie de nereguli rutiere pe drumurile publice și în zone de interes public din municipiul Constanta, aplicându-se 39 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 19.510 lei.
Iată pentru ce au fost aplicate aceste amenzi: – 17 amenzi au fost aplicate pentru lipsa ecusonului, 1 amendă pentru lipsa autorizației, 3 amenzi pentru nepunerea în funcțiune a aparatului de taxat, 2 amenzi pentru lipsa documentelor valide pentru activități de taxi, 2 amenzi pentru ținuta necorespunzătoare, 2 amenzi pentru atestat profesional expirat, în conformitate cu prevederile Legii Nr 38 /2003 privind transportul în regim de taxi și in regim de închiriere, 7 amenzi pentru opriri neregulamentare, 1 amendă pentru oprire înainte de marcajul pietonal, 1 amendă pentru oprire la mai puțin de 25 de metri de colțul intersecției, în conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002 ( Codul rutier ) privind circulația pe drumurile publice și 3 abateri de la prevederile H.C.L nr.464/2003 privind transportul de persoane sau bunuri în regim de taxi pentru ecuson nonconform cu autorizația.
În ceea ce privește ținuta necorespunzătoare, a fost vorba despre taximetriști cărora li se părea cât se poate de normal să conducă prin oraș îmbrăcați în maieu și pantaloni scurți și încălțați cu șlapi. Reprezentanții Biroului de presă al DGPLC ne-au spus că nu se așteaptă nimeni ca taximetriștii să fie îmbrăcați în sacou, dar nici într-o astfel de ținută de plajă nu este normal să apară în fața clienților.
”Menționăm faptul că astfel de acțiuni se vor desfășura în mod periodic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.”, precizează Biroul de presă al DGPLC.