Vicepreședintele Partidului Mișcarea Populară, Claudiu-Iorga Palaz, cere Partidului Național Liberal să se delimiteze de senatorul Hașotti și să nu îl mai propună pe viitoarele liste parlamentare. Potrivit unui comunicat de presă, PMP precizează: ”Motivul acestei solicitări este faptul că acesta a avizat, prin avizul nr. 217/ 10.2012, ”masacrarea arheologică” a sitului Cetatea Capidava, prin aprobarea unui proiect de restaurare, care nu a avut o coordonare științifică de specialitate, în așa fel încât restaurarea să se facă prin păstrarea autenticități sitului arheologic Capidava. Dacă astăzi Consililiul Județean Constanța este în situația de a pierde milioane de euro alocați pentru restaurarea sitului, și dacă astăzi Consiliul Județean este blamat și considerat părtaș la realizarea unui kitsch privind restaurarea sitului Capidava, acest lucru se întâmplă pe un proiect avizat de către senatorul Hașotti. Considerăm că acesta, ori habar nu are, ca profesionist, când a dat acest aviz din punct de vedere istoric, ori avizul a fost dat cu scopul de a avantaja firma de construcții SC Mara Construct SRL, firmă care la această dată a abandonat șantierul, iar administratorul a fost anchetat de DNA. Cerem PNL Constanța, ținând seama de ieșirea publică a domnului Boroianu, din data 07.10.2016, să aibă curajul: 1. Să recunoască faptul că vina aparține PNL Constanța, prin senatorul Puiu Hașotti, care a avizat acest proiect, ”masacrând arheologic” Cetatea Capidava, și totodată să se delimiteze public de acesta, cu promisiunea că nu se va regăsi pe listele parlamentare din 2016; 2. Să prezinte public lista consilierilor PNL care au votat în Consiliul Județean Constanța proiectul Capidava, în perioada 2010-2014, și care au contribuit, alături de PSD, la ”masacrarea” și transformarea sitului arheologic Capidava în kitsch.”
Senatorul Puiu Hașotti se consideră absolvit de vreo vină
Am dorit să aflăm și opinia senatorului Puiu Hașotii vizavi de situația de la cetatea Capidava și de cererea pe care Claudiu Palaz o adresează PNL Constanța. ”Când se eliberază un aviz, nu se știe cum se va efectua lucrarea pentru care o fost dat. Acel aviz nu făcea referire la lucrări, în sensul că el nu spunea să se facă greșit restaurarea. De ceea ce se întâmplă la Capidava trebuie să răspundă cei care au făcut lucrarea. Eu nu am fost acolo, dar din ceea ce am văzut la televizor, lucrurile nu sunt deloc în regulă. Ar trebui făcută o comisie de la Ministerul Culturii și de la Comisia Națională pentru Monumente istorice pentru a verifica foarte exact ce este acolo. Iar de răspuns, după cum am mai precizat, trebuie să răspundă cei ce au făcut lucrările. Pentru aceste lucrări a fost și o solicitare din partea Consiliului Județean Constanța, iar eu trebuia să fiu de acord și să eliberez un aviz proforma.”, ne-a declarat Puiu Hașotti. Tot el a spus că este extrem de important să nu amestecăm cultura cu politica: ”Când este vorba despre cultură, nu trebuie să amestecăm și politica!”, ne-a spus senatorul Hașotti. L-am întrebat și dacă va va mai candida pentru următoarele alegeri parlamentare, dat fiind faptul că organizația PMP Constanța îi solicită PNL să nu mai meargă la alegeri cu Puiu Hașotti. A început să râdă și a răspuns: ”Candidatura este strict treaba partidului și a candidatului. Doar între ei se poartă discuții, nu ne interesează părerea unuia sau a altuia”, ne-a declarat senatorul Puiu Hașotti.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta