Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Este război pe față! PSD transmite comunicate către PNL

Published

on

Că în viața politică au loc schimbări majore este cât se poate de evident. Ce-i drept, de-a lungul anilor au fost mereu încrâncenări între partidele politice de stânga și cele de dreapta, iar din acestea am avut de tras noi, cetățenii acestui oraș. Se pare că acestea  nu s-au terminat și de suferit vom avea tot noi, în continuare. O să dăm un singur exemplu înregistrat în ședința de consiliu local municipal de ieri: Consiliul Local Municipal Constanţa a votat în favoarea contractării de către RADET a unui împrumut de 10 milioane lei, bani cu care vor fi plătiţi furnizorii şi datoriile CET-ului. Consilierii locali liberali s-au abținut de la vot, dar asta nu a contat atâta vreme cât ei reprezintă o minoritate. Se pare că a fost o zi oarecum tensionată, la finalul căreia – aproape de miezul nopții – am primit următorul comunicat de presă din partea organizației PSD Constanța, adresat consilierilor PNL: ”Împreună am depus un jurământ dupa ce constănțenii au hotărât pe cine doresc în fruntea orașului nostru și ceea ce doresc de la aleșii lor. Peste 300.000 de constănțeni așteaptă de la noi, consilierii locali, să găsim rezolvări. Pentru ei și pentru viața orașului nostru. Așteaptă de la noi nu orgolii politice, nu atitudini de învinși semeți, nu voturi împotriva celor ce ne-au trimis să le gestionăm problemele. Alegerile au trecut, orgoliile la fel, sau cel puțin așa ar fi trebuit, oamenii așteaptă de la noi soluții. Care nu sunt nici liberale, nici social-democrate, sunt doar soluții pentru ei. Dacă în fața unui vot care asigură sutelor de mii de constănțeni liniștea și confortul termic în prag de iarnă și dumneavoastră vă abțineți, fără un motiv temeinic, înseamnă că nu vă înțelegeți menirea. Alegerile nu au fost despre candidați, au fost despre orașul nostru, despre oameni, despre nevoile și problemele lor. Aceste probleme sunt pe masa noastră de consiliu și nu avem voie să gândim politicianist. Siguranța cetățenilor noștri este un subiect nenegociabil stimați colegi. Este responsabilitatea noastră de aleși. Ceea ce s-a întâmplat în ședința de consiliu local nu a fost un concurs de frumusețe sau de muțenie. Am avut cu toții în față un memoriu argumentat în care ni se cerea tuturor o decizie simplă. Să luăm un împrumut pentru ca oamenii în mijlocul cărora trăim să nu riște să rămână în frig pe perioada iernii. Oricâte explicații politice ați găsi, oricâte justificări îmbrăcate frumos ați încerca, realitatea este că vă interesează mai mult jocurile politice și mult mai puțin soarta constănțenilor. Din fericire, oamenii au ales bine în iunie. Ei întodeauna au dreptate iar noi, consilierii PSD, am înțeles ce trebuie să facem în slujba lor. Din nefericire pentru dumneavoastră trebuie sa dați explicații oamenilor și nu șefilor de partid care încă nu au uitat gustul înfrângerii. De această decizie beneficiază toți constănțenii nu doar cei care au votat cu PSD. Oamenii nu se împart după aceste criterii politice.” Ne-am fi așteptat ca liberalii să protesteze sau să fie de acord cu spusele PSD, însă până la această oră nu am primit nici un comunicat de presă din partea lor.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions