Conecteaza-te cu noi

Administratie

Făgădău vrea să schimbe aspectul rural al Constanței. 12 străzi de pământ vor fi pietruite și asfaltate

Published

on

Criticat în mod repetat că orașul a rămas cu ani grei în urma Clujului, primarul Constanței, Decebal Făgădău, și-a propus să facă ceva pentru recuperarea decalajului. Nu vorbim de proiecte pentru metrou, ca la Cluj. Nu vorbim nici măcar de parcări supraetajate. În schimb, vorbim de transformarea unor ulițe de pământ, care brăzdau cartiere importante ale urbei, în străzi pietruite și asfaltate.

În cursul zilei de azi, pe pagina oficială a de facebook a Primăriei municipiului Constanța a fost postat un comunicat de presă potrivit căruia societatea Confort Urban SRL, ”continuă programul de investiții în trama stradală.”

Iată ce lucrări se fac, potrivit comunicatului: Sunt reamenajate 12 străzi de pământ din cartierele Compozitorilor, Baba Novac și Palazu Mare. Sunt incluse străzile Alexandru Bogza, Dumitru Chiriac și Prelungirea Eduard Caudella, care urmează a fi construite de la zero.

Se consolidează infrastructura străzii, terenul este săpat, compactat și se aștern mai multe straturi de piatră. Ulterior, se toarnă covorul asfaltic.

”În această săptămână, Primăria Municipiului Constanța continuă lucrările de investiții pe strada Prelungirea Recoltei din cartierul Palazu Mare, unde echipele SC Confort Urban SRL vor trece la etapa de asfaltare.
Locuitorii sunt rugați să manifeste atenție și înțelegere în zonele în care se realizează lucrări.”, precizează Biroul de presă al Primăriei municipiului Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions