În cursul acestei dimineți, în municipiul Constanța, pe strada Ștefăniță Vodă a avut loc un caz neobișnuit. În zonă se află o unitate militară, iar pe la ora 5.00 a dimineții o mașină pe care era încărcat un tanc a încercat să iasă.
Din păcate, în fața intrării în unitate, un constănțean și-a parcat mașina astfel că a blocat accesul ….
Iată ce a scris o tânără pe pagina de facebook Parchez ca un bou: ”Boul boilor…. cum sa fii atât de bou.. sa blochezi poarta unității militare… de la 5 dimineața claxoneaza …. masina militară cu gabarit depășit, încărcată cu un tanc…s-a facut o oră jumătate …. masina o va ridica poliția….”.
Poliția Locală a fost anunțată despre acest caz în jurul orei 6.00, printr-un apel la dispecerat. La fața locului s-a deplasat un echipaj, precum și o mașină de la Confort Urban, pentru a ridica autoturismul parcat aiurea.
Potrivit Biroului de presă al Direcției Poliția Locală, ”Conform Codului Rutier OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice – staționarea neregulamentară este sancționată cu 4-5 puncte amendă, adică 580 sau 725 de lei, plus trei puncte de penalizare.”.
Ceea ce înseamnă că mașina parcată aiurea a fost ridicată, iar proprietarul va fi nevoit să meargă să o ridice și să plătească o amendă mare.
Foto: Pagina de facebook Parchez ca un bou
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta